9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialPrimăria Capitalei vrea să dea eco-vouchere pentru rable

Primăria Capitalei vrea să dea eco-vouchere pentru rable

Un regulament este necesar să fie elaborat pentru punerea în aplicare a programului de stimulare a eliminării din traficul Capitalei a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere, document care este în lucru, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Administrația locală precizează că nu se pot face înscrieri în avans în program.

“Pentru punerea în aplicare a acestui program este necesară elaborarea unui regulament, document care este în prezent în lucru la Direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei şi care va fi definitivat în cel mai scurt timp. După finalizarea Regulamentului, care va conţine toate condiţiile de acordare a voucherelor, acesta va fi adus la cunoştinţa publicului prin postarea pe site-ul www.pmb.ro şi afişarea la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti. Subliniem faptul că nu se pot face înscrieri în avans în acest program, iar solicitările primite din partea cetăţenilor legate de condiţiile de desfăşurare a Programului se pot soluţiona numai după aprobarea şi publicarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a programului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru orice informaţie suplimentară referitoare la acest program, PMB pune la dispoziţia cetăţenilor interesaţi un TelVerde: 0800.800.868, disponibil 24 /24.

PMB reaminteşte că în şedinţa de Consiliu General din data de 26 iulie, la propunerea primarului general, Gabriela Firea, s-a aprobat proiectul de hotărâre prin care se acordă eco-vouchere care vor reprezenta prima de casare pentru autovehicule uzate, înmatriculate în Bucureşti. În cadrul acestui proiect, vor fi acordate, în primă fază, un număr de 5.000 de vouchere cu valoarea nominală de 9.000 de lei.

“Programul va continua şi anul viitor. Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziţionarea unui automobil nou, non-diesel, cu normă de poluare Euro 6, sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) şi nu se pot cumula cu tichetele oferite în cadrul Programului Rabla. De asemenea, persoanele care vor să îşi dea maşinile la casat, dar nu doresc să îşi mai cumpere o altă maşină, vor avea posibilitatea să îşi achiziţioneze, cu voucherele oferite de Primăria Capitalei, electronice sau electrocasnice. Acest demers urmăreşte de fapt eliberarea parcărilor şi trotuarelor de maşinile abandonate de ani de zile de proprietarii care nu mai circulă cu autovehiculele respective şi care, din varii motive, nu vor să achiziţioneze maşini noi”, se mai arată în comunicat.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă