4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialPrimarul din Deva cere demisia șefilor Complexului Energetic Hunedoara, pe motiv de...

Primarul din Deva cere demisia șefilor Complexului Energetic Hunedoara, pe motiv de incompetență

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut, miercuri, demisia șefilor Complexului Energetic Hunedoara (CEH), pe care îi acuză de incompetență.

Cererea primarului apare în contextul în care oraşul Deva, reședința județului Hunedoara, nu are apă caldă şi căldură de două săptămâni. Lipsa agentului termic este cauzată de faptul că termocentrala Mintia este oprită, întrucât n-a mai primit cărbune de la CEH.

“Devenii şi-au plătit toate obligaţiile contractuale faţă de Termocentrala Mintia, iar cei doi decidenţi ai CEH au luat hotărârea direcţioneze cărbunele extras din Valea Jiului către Termocentrala Paroşeni, lăsând în frig mii de deveni, precum şi creşe, grădiniţe, şcoli din municipiul Deva. Guvernul României a plătit toate salariile restante, precum şi toate sporurile pentru minerii din Valea Jiului. Tot cărbunele extras, după ce greva minerilor s-a încheiat, a fost direcţionat de cei doi conducători ai CEH către Termocentrala Paroşeni, în bătaie de joc faţă de mii de deveni, copii de creşă, grădiniţă, elevi, maturi, bătrâni! Este intolerabilă această situaţie! Dioane Samuel şi Roşu Cristian: Demisia!”, a cerut primarul din Deva, Florin Oancea, într-un mesaj postat pe Facebook.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă