13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialPrimul Muzeu de Gospodărire a Apei din România a fost inaugurat

Primul Muzeu de Gospodărire a Apei din România a fost inaugurat

Muzeul a fost înfiinţat în cadrul unui canton de intervenţii al instituţiei, situat în localitatea arădeană Zerind, pe DN79, amonte de podul rutier.

“Timp de doi ani, angajaţii ABA Crişuri au recondiţionat obiectele vechi scoase de ani buni din uz şi, în cele din urmă, le-au dat din nou viaţă prin transformarea acestora în veritabile exponate de muzeu. Deşi nu avem pretenţiile unui muzeu, avem însă multe amintiri dragi nouă, amintiri pe care dorim să le împărtăşim şi cu publicul larg”, a precizat directorul ABA Crişuri, Sorin Guler.

Anca Mihociu a menţionat, pentru Agerpres, că Muzeul de Gospodărire a Apei este primul de acest gen din România, fiind inaugurat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. La ora actuală adună 96 de exponate, care sunt obiecte pe care oamenii din gospodărirea apelor le-au folosit în urmă cu 40-50-60 de ani în activităţi de apărare împotriva inundaţiilor, de întreţinere a digurilor, de măsurători hidro sau pe partea de calitatea apei.

În cadrul muzeului inaugurat luni, organizat în cinci încăperi, pe două etaje şi o sală foarte mare la parter, există şi un centru de informare unde vizitatorii pot să vizioneze filme cu intervenţii demonstrative la apărarea împotriva inundaţiilor, în caz de poluări şi măsurători hidro cu echipamentele moderne care sunt folosite în prezent.

La inaugurarea muzeului au participat ca invitaţi speciali 50 de elevi ai Liceului greco-catolic “Iuliu Maniu” din Oradea şi ai şcolii primare din Zerind. Ei au petrecut două ore alături de echipa ABA Crişuri, timp în care au vizionat filme demonstrative, au determinat pH-ul apei şi conductivitatea acesteia şi au primit informaţii despre diversele exponate.

Accesul în centru este gratuit şi se adresează mediului educaţional (instituţii de învăţământ, ONG-uri). Vizitele se fac doar cu programare şi pe grupuri între 15 şi 45 de persoane.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă