8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialProcurorii din Alba Iulia au declinat plângerea pe numele lui Klaus Iohannis...

Procurorii din Alba Iulia au declinat plângerea pe numele lui Klaus Iohannis către PÎCCJ

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru Mediafax, că reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au dispus declinarea plângerii în cazul familiei Iohannis în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Plângerea penală a fost depusă, la DNA, de către reprezentanţii site-ului Luju.ro pe numele preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei sale, Carmen Iohannis şi a notarului Radu Bucşa, în legătură cu modul în care familia prezidenţială ar fi intrat în posesia a două imobile.

”Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia a dispus declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte. Acest dosar, aşa cum a fost el constituit, a venit de la DNA iniţial. DNA-ul l-a declinat nouă şi Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia l-a declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie (…) Am şi trimis dosarul acolo. Tot ce am primit de la DNA a fost trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, urmare a dispoziţiei de declinare”, potrivit procurorilor din Alba Iulia.

Decizia a fost luată ţinându-se cont de calitatea persoanei, potrivit aceloraşi surse.

Sesizarea împotriva familiei Iohannis a fost depusă la DNA la începutul lunii mai.

Petentul susţine că este vorba despre două imobile din centrul Sibiului, în posesia cărora familia Iohannis ar fi intrat începând cu anul 1999, menţionând că de pe urma închirierii unuia dintre acestea ar fi încasat 320.000 euro.

“În ultimii 14 ani, soţii Iohannis şi Ioan Bastea au câştigat câte 320.000 euro (640.000 euro în total) din închirierea acestui spaţiu comercial, potrivit contractelor de închiriere. Astfel, trei din cele şase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declaraţia de avere a numitului Klaus Werner Iohannis, au fost cumparate cu banii proveniţi din închirierea acestui spatiu comercial, patru din cele şase „case” ale preşedintelui României – cele trei menţionate mai sus şi spatiul comercial de sine stătător – au o origine juridică considerată de instanţe ilegală”, a arătat luju.ro.

“Refuzul de a restitui către stat cuantumul total al chiriilor încasate de cei doi de la data la care au devenit proprietari ai imobilului în mod nelegal, prin utilizarea unor înscrisuri false, face ca fapta de abuz în serviciu să se extindă şi cu privire la persoanele din cadrul autorităţilor administrative ale Statului care ar trebui să recupereze prejudiciul ce a fost cauzat Primăriei Sibiu prin lipsa de folosinţă asupra imobilului, pe care nu le putem identifica la acest moment şi faţă de care urmează să extindeţi urmarirea penală la momentul identificării lor. Totodată, menţionăm că, dacă s-ar formula acţiune doar pe cale civilă împotriva celor doi anterior mentionaţi, prejudiciul cauzat Statului nu ar putea fi recuperat în totalitate deoarece pentru unele sume a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, împrejurare care justifică pe deplin recuperarea prejudiciului pe calea răspunderii delictuale, deoarece răspunderea penală nu este prescrisă la acest moment, fiind vorba de fapte continuate, al căror efect se produce şi în prezent. Or, având în vedere că nu există impedimente la pornirea urmăririi penale faţă de Carmen Iohannis, urmărirea poate fi începută in personam, iar faţă de numitul Klaus Werner Iohannis se impune începerea urmăririi penale pe faptă (in rem)”, se arată în sesizare, potrivit sursei citate.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă