Lingvistul Gheorghe Sarău, profesor în cadrul Universității din București, specializat în limba rromani, susține că țara noastră riscă să piardă ceea ce a acumulat în ultimii 30 de ani, în materie de educare a tinerilor din comunitatea romă, dacă Ministerul Educației va continua să reducă semnificativ bugetul destinat acestui proces.
RL: Aniversăm Ziua Internațională a Romilor. România are deja o tradiție, are ani buni de când celebrează această dată. Din experiența dumneavoastră cum este evoluția ultimilor 30 de ani sau 50 de ani a situației comunității rome din țara noastră?
Gheorghe Sarău: Da! Dar înainte de asta ar trebui să spunem că acum 50 de ani, în 8 aprilie 1971 în Anglia, a avut loc primul Congres Internațional al Uniunii Elene și că după aceea, în 1978, la Geneva, un alt congres, unde a venit și a fost ales președinte de onoare marele actor american care era rom și evreu și rus Yul Brynner. După aceea, în 1981 la Gottingen a avut loc al treilea congres și în 1990, deja al patrulea Congres Mondial al Uniunii Rome, la Varșovia, care a fost un congres foarte important, întrucât participau pentru prima oară foarte mulți reprezentanți din țările est-europene, după căderea zidului de la Berlin. Un congres important a fost acesta din 1990 de la Varșovia, pentru că s-au luat câteva decizii majore: una legată de grafia internațională a limbii rromani, alta de limba rromani, plus alte decizii importante. După aceea au derulat mai multe școli de vară organizate de Uniunea Internațională Romă, școli de limba rromani pentru știință, profesori, scriitori ș.a.m.d., jurnaliști romi.
Pentru România, sigur, dacă e să privim ultimii 30 de ani, ce s-a întâmplat este ceva admirabil, nemaintâlnit în nicio țară, pentru că noi suntem din fericire, depozitarii unei experiențe mai puțin întâlnite și consecvente în direcția școlarizării în limba rromani, din perspectiva predării acestei limbi. În 1990 se pornea cu trei clase de viitori învățători romi la școlile normale, adică la liceele pedagogice din București, Târgu Mureș și Bacău. O promoție de 55 de învățători romi care a terminat și s-a lansat în 1995, deci au finalizat cei cinci ani de liceu pedagogic. După aceea, România a avut și alte inițiative frumoase în plan educațional și în direcția predării limbii rromani, în sensul că în momentul de față înregistrează cea mai mare producție de carte școlară acoperind până la clasa a X-a, inclusiv toate necesitățile privind predarea acestei limbi, chiar care sunt perspectivele la nivel universitar pentru că, din 1992 se studiază această limbă la Universitatea din București. Alte inițiative care se înscriu așa, în spiritul congreselor rome ale Zilei Internaționale a Romilor se leagă de facilitățile pe care România le-a acordat în privința școlarizării cu locuri distincte la nivel de liceu și de universități a tinerilor romi care doresc să acceadă pe astfel de locuri, care trebuie să se știe nu înseamnă acoperire materială a acestor posibilități, ci doar un imbold moral, o pârghie afectivă spre tinerii din comunități, un îndemn să vină în localități în care există licee și facultăți, să studieze.
Un alt punct serios pe care l-am câștigat noi în ultimii 30 de ani este profesorul de limba rromani care predă la nivelul comunității locale, în limba rromani. Dar de ce este importantă o astfel de resursă umană? Evident, este, pentru că el se constituie în același timp, ca model pentru copiii din comunitate, ca model pentru părinți, o încurajare pentru întreaga comunitate de a lăsa copiii, de a-i sprijini să vină la școală.
Iată, sunt câteva atuuri pe care România, cu consecvență le-a avut, le are în acești 30 de ani de când, iată, de la al patrulea congres și până la cel de-al nouălea, a demonstrat această consecvență în sensuri afirmative în formarea romilor de a-i încuraja să fie activi, să aibă participare activă la viața socială a țării.
Ați fost implicat aproape de la începutul acestei campanii a României de a atrage cât mai mulți tineri din comunitățile rome spre învățământ, spre educație. Acum, după 30 de ani, cât considerați că am câștigat? Este diferență mare? Tinerii care vin către învățătură, către educație sunt acum semnificativ mai mulți?
Da, sigur! Acuma, întotdeauna când vorbim din perspectivă statistică eu mă refer la anii de creștere economică 2007-2008, hai să zicem, începând cu 2006 – 2007, când într-adevăr, măsurile noastre afirmative pe care le-am luat la Ministerul Educației, au avut cele mai bune roade. Adică vorbeam cantitativ de un număr de 660 de profesori la nivel liceal care predau această limbă rromani, la fel, de vreo 600 de mediatori școlari și bineînțeles, numărul mare de elevi pentru că nu produsese racordarea României la structurile europene. Deci, până în 2007! Dar, după aceea a scăzut numărul de copii romi pentru că a scăzut și populația care viețuiește în România. Mulți dintre ei au plecat după 2007, nu numai romi, dar și români și alte etnii. Și atunci populația școlară – după cum cunoașteți – în preuniversitar a scăzut destul de mult: de la cele trei milioane jumătate de acum 20 și ceva de ani, suntem pe la trei milioane două sute acum zece ani. Așa acum ați văzut și dumneavoastră, an de an în septembrie luăm act că am avea un 2.500.000 de elevi în tot segmentul preuniversitar. Ceea ce înseamnă că proporțional a scăzut și numărul de resurse umane rome care lucrează cu acest segment educațional rom.
Dar, dacă e să fiu rău puțin cu ministerul meu, deși s-au întâmplat și lucruri bune – am lucrat 28 de ani, din 1990, până în 2018 – nu-mi place deloc că anul trecut ceea ce câștigaserăm în răstimp de cinci ani, (acum 6-7 ani aveam câte o mie de locuri anual pentru învățământul superior, 660 de locuri la licență, 300, aproape jumătate, la masterat și încă vreo 60 la doctorat), anul trecut s-a scăzut și nu înțeleg de ce, sub 50% chiar la 40 și ceva la sută. Incredibil! Numărul de locuri pe care ministerul iată, șase ani la rând le dăduse, le-a scăzut, încât acuma nu știu dacă numărul s-a restabilit să ajungă din nou la o mie sau dacă se apropie cumva de o mie. Ar fi o amărăciune. De altfel, am spus și văd în presă și mă sună – din păcate mă sună, sau din fericire, că așa aflu multe lucruri – mă sună foști colaboratori, inspectori, mediatori, profesori, activiști romi care sunt foarte supărați că la nivel de județe sunt dați afară mediatori școlari, că la anumite universități – am avut ecouri la Universitatea din Petroșani, Univesitatea din Oradea – s-a redus numărul de locuri sau nici nu mai doresc unele rectorate să accepte studenți romi. Ori după atâția ani am demonstrat că trebuie să folosim resursa romă într-un anumit domeniu unde un lucru merge foarte greu – pentru că aceste resurse umane rome se constituie în același timp și în niște mediatori profesionali, dar și sociali și afectivi față de comunitatea cu care de fapt îți faci treaba sau pe care ipocrit spui că o ajuți să se integreze. Trebuie să ai resurse din sânul comunității. Altfel nu iese nimic, absolut nimic. Să faci programe, proiecte pentru romi, fără romi, niciodată!
Noi avem o altă experiență și v-aș ruga să o notați, pentru că este de întâietate mondială. Am ajuns anul trecut – din păcate anul trecut a fost o ediție online – dar am ajuns la 41 de ediții ale școlii de vară de limbă rromani, unde de fapt de mulți ani nu mai este o școală națională de limba rromani, ci este o școală internațională, unde vin oameni și din afară ca să învețe sau să-și îmbunătățească cunoștințele de limbă rromani. De regulă le țineam până acum doi ani la Costinești – eu le organizam încă din 1990 – dar au fost ani când am avut chiar 2-3 centre, 2-3 școli de vară, cursuri de vară de limba rromani, în România, în fiecare an. De aceea am ajuns anul acesta, cu voia lui Dumnezeu, la ediția a patruzeci și doua.
După treizeci de ani de reformă mai există discriminare în sistemul educațional din România?
Da. Există nu numai în învățământ, există și în sectorul medical și în cel al muncii și în mass-media dumneavostră, deși încercați să … În ultimii ani merge bine. Nu mai auzim de astfel de cazuri. Dar din păcate, există în toată societatea și ține de needucarea noastră suficientă, a celorlați, indiferent de etnii. Adică cerem prea mult, dar oferim prea puțin. Ca exemplu, noi înșine, majoritarii, nu venim în fața celorlalți ca niște exemple. Venim doar de pe poziții de întrebători, de persoane care cerem de la ceilalți și noi uităm că avem câteodată aceleași infirmități, ca și cele pe care le vedem noi disproporțional la alții.
Spuneați despre anul trecut că a fost într-adevăr unul greu pentru tot învățământul românesc. Știm cu toții că a fost această mare problemă cu învățământul care a trecut exclusiv online. Știm statistic că din comunitatea romă foarte mulți elevi provin din familii defavorizate. Ce a însemnat – din ce știți dumneavostră – pentru ei? Câți au putut să aibă acces la învățământul online?
Sigur, a fost o situație problematică în general a învățământului și am zis că nu vreau să vorbesc și despre acest lucru. Dar, de regulă, stereotipul ăsta nu mi-a plăcut niciodată. Când eram întrebat, toată lumea venea cu acest stereotip că romii nu vin la școală sau că neapărat, în în rândul comunității rome se înregistrează numărul cel mai mare al celor care nu frecventează sau nu vin în întâmpinarea școlii. Sigur că problema asta de care spuneți dumneavoastră – gândiți-vă că se regăsește și în rândul populației din mediul rural, în rândul copiilor care nu dispun de aparatura necesară sau de un telefon măcar – este mult mai extinsă. Dar nu cred că cineva la momentul de față ar putea să aibă o reprezentare reală asupra fenomenului, adică chiar să cuprindă, să radiografieze câți dintre romi și câți dintre neromi au acces. Este adevărat că în mediul rural, unde repet – și comunități rome – dar repet, în cele în care nu se dispune de aceste mijloace de comunicare – de telefon, de un laptop, de un ecran, acolo, da, sigur că au fost probleme și se observă lucrul acesta și în continuare, cînd nu există participare activă a copiilor. Dar părerea mea este că ar trebui – și dumneavoastră ca presă ar trebui să pedalați pe lucrul acesta – teleșcoala. Teleșcoala chiar și mutată cumva, ca înregistrări la radio, cu anunțarea programului, când cei care nu au un ecran, nu au acces la un telefon sau un laptop, să poată să asculte măcar la radio. Un radio există peste tot. Ar trebui cumva emisiunile – și foarte bine că sunt la televiziune – să fie postate și pe canalul radioului pentru ca cine dorește în anumite zile, în anumite ore să asculte acele lecții. Măcar auditiv! Dar noi sperăm ca din toamnă să intrăm în normalitate.
Pentru final, domnule profesor, din aceste decenii pe care le-ați petrecut lucrând cu comunitatea romă, care ar fi cea mai frumoasă amintire pe care o păstrați din experiențele pe care le-ați trăit?
Absolut toți cei 30 de ani au fost frumoși pentru că vă spun, am încercat să lucrez cu sufletul, am încercat să văd în comunitatea romă un partener, să văd în acești oameni niște parteneri egali, oameni cu care mi-a fost drag și-mi este drag să lucrez, să glumesc, să lucrăm împreună și să găsim soluții împreună. Deci îndemnul meu este ca toată lumea să încerce să îi cunoască. Pentru că, dacă cunoști pe cineva, sigur că îți schimbi părerea și la un moment dat, într-o formă rafinată chiar devii apărătorul acelor valori, achiziții noi pe care le-ai preluat, le-ai cunoscut. Deci amintirile frumoase se leagă de întâlnirile pe care le-am avut cu inspectorii romi, cursurile de pregătire a mediatorilor școlari, de formare a lor, a profesorilor de rromani pe care i-am format, a profesorilor neromi care veneau ca să afle ceva din rromani pe mediul educațional, adică din arsenalul acesta de cutume, de superstiții, de credințe, de valori fundamentale ale romilor, de istorie tragică a romilor. Deci toate acestea se lăsau cu niște experiențe frumoase și regeret că acuma, din cauza pandemiei s-au întrerupt astfel de întâlniri. Au fost momente foarte frumoase, dar cele mai multe sunt acelea când oamenii după niște ani, te caută fără să-ți ceară ceva și care spun mulțumesc sau într-un anumit context, își exprimă amintirile frumoase legate de această colaborare spun eu corectă și necesară pentru ambele părți: și pentru partea romă și mai ales pentru noi, partea neromă.
