13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialProfesorii cer demisia președintelui unei universități, pentru mușamalizare de viol

Profesorii cer demisia președintelui unei universități, pentru mușamalizare de viol

“Noi, profesorii de la universitate, scriem pentru a ne exprima revolta şi dezamăgirea faţă de probele care se acumulează ilustrând eşecul preşedintelui (C.L. Max) Nikias de a proteja studentele, angajaţii noştri şi colegele noastre de o hărţuire repetată”, scriu semnatarii în scrisoare.

Din punctul lor de vedere, Nikias “şi-a pierdut autoritatea morală pentru a conduce universitatea”, potrivit scrisorii obţinute de AFP. “Preşedintele Nikias trebuie să lase locul unor noi conducători pentru a lua măsurile necesare pentru remedierea pagubelor”, adăugă ei, apreciind că “administraţia universităţii a acţionat prost în fiecare etapă”.

Cel puţin 200 de studente au sunat deja la o linie telefonică specială pentru a depune mărturie privind doctorul Tyndall, care a fost ginecolog cu normă întreagă la centrul medical al USC până când a fost înlăturat din post în 2016, iar apoi concediat în 2017 în baza unui acord amiabil.

Două plângeri au fost deja depuse împotriva universităţii, acuzate că nu şi-a protejat studentele şi că a încercat să muşamalizeze acţiunile medicului, împotriva căruia au apărut acuzaţii încă din anii ’90.

Dr. Tyndall nu a putut fi contactat marţi, dar a declarat într-un interviu precedent pentru Los Angeles Times, care a făcut public cazul, că nu a comis niciun act abuziv şi că toate actele sale în timpul examinărilor pelviene au fost justificate medical.

Potrivit studentelor şi asistentelor medicale, doctorul ar fi penetrat vaginul a zeci de paciente cu degetele sale, uneori cu întreaga mână, fără motive medicale valabile.

El le cerea pacientelor să se întindă goale pentru examinare, practică neobişnuită în SUA unde ele în general poartă un acoperământ din hârtie, făcând apoi comentarii despre tonicitatea lor vaginală, sânii şi pielea lor, întrebându-le despre viaţa lor sexuală pe care apoi o comenta.

Unele femei l-au acuzat că le-a atins sânii într-un mod neadecvat pentru un examen medical. De asemenea, el este acuzat de comentarii rasiste şi homofobe.

Scandalul reaminteşte de cel al lui Larry Nassar, fost medic sportiv al Universităţii de stat din Michigan (MSU), condamnat la 175 de ani de închisoare pentru că a agresat sexual peste 300 de tinere sportive, printre care şi campioane olimpice la gimnastică.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă