11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialProfesorii de peste 65 de ani nu au interzis la Bac

Profesorii de peste 65 de ani nu au interzis la Bac

Una dintre temele puternic dezbătute în spațiul public, în ultimele zile, este cea a cadrelor didactice care au depășit vârstă de pensionare și sunt angajate în sistemul de educație, la plata cu ora.

Sindicaliștii din învățământ au convenit cu ministrul Educației că acestor cadre didactice nu li se poate interzice participarea la examenul național de Bacalaureat.

“Am discutat această problemă cu doamna ministru și a fost și dânsa de acord că, în cazul în care aceste persoane sunt sănătoase, nu li se poate interzice participarea la Bacalaureat. Avem o altă problemă, cu cei care nu au împlinit vârsta de 65 de ani, dar se tem să vină la serviciu, din cauza bolii. Ce facem cu aceștia?”, a declarat, pentru “România liberă”, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr.

Acesta ne-a mărturisit că nu s-au discutat, până în acest moment, măsuri de protecție a cadrelor didactice, aflate la vârsta considerată categorie de risc, împotriva infectări cu noul coronavirus, din anul școlar viitor.

În învățământul superior activează numeroși profesori trecuți de vârsta de 65 de ani, pentru care ar fi dificil de găsit înlocuitori, la respectivele materii.

Potrivit estimărilor “Alma Mater”, în învățământul superior activează, în acest moment, aproximativ 1.800 – 2.000 de cadre didactice care au depășit vârsta pensionării.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă