27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialProiectul care limita numărul de mandate al rectorilor a fost respins. Cine...

Proiectul care limita numărul de mandate al rectorilor a fost respins. Cine ar fi fost vizat

Proiectul legislativ inițiat de USR prevede că o persoană nu poate fi rector al aceleiași Universități pentru mai mult de două mandate, indiferent dacă între ele, sau pe parcursul exercitării unuia dintre ele, au avut loc întreruperi.

Potrivit informațiilor difuzate de site-ul edupedu.ro, această propunere de modificare a Legii Educației a întrunit în Camera Deputaților 42 de voturi “pentru”, 25 “împotrivă” și 174 de abțineri. Numărul minim de voturi, necesar pentru adoptarea unei legi organice, era de 165.

Proiectul respins în Camera Deputaților urmează a fi dezbătut în Senat, acesta având calitatea de Cameră decizională.

Actuala formă a Legii Educației (Legea 1 / 2011) prevede că “durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete”.

Proiectul respins în Camera Deputaților menționează că “durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou proces de desemnare (…). O persoană nu poate fi rector al aceleiași instituții de învățământ superior sau al instituției succesoare în drepturi ale acesteia pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele și de întreruperile acestora“.

Întreruperile la care se referă proiectul pot fi, de exemplu, cele în care un cadru didactic își suspendă calitatea de rector pentru a exercita funcția de ministru al Educației sau al Justiției. Un caz concret este cel al lui Tudorel Toader, care este rector al Universității din Iași dar s-a autosuspendat din această funcție în perioada în care a fost ministru al Justiției.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă