10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialProtest în închisoare: Un deținut stă pe acoperişul închisorii de peste 30...

Protest în închisoare: Un deținut stă pe acoperişul închisorii de peste 30 de ore

Angajaţii Penitenciarului Focşani au încercat, timp de mai bine de 30 de ore, să îl convingă pe bărbat să renunţe la protest, însă deţinutul a refuzat să coboare de pe acoperişul pe care a urcat în timpul nopţii de marţi spre miercuri.

Protestatarul stă la înălţime şi le-a spus gardienilor că vrea ca povestea sa să fie mediatizată.

În acest caz, reprezentanţii Penitenciarului Focşani au înştiinţat Parchetul şi Poliţia.

„Administraţia unităţii monitorizează îndeaproape situaţia, fiind în dialog permanent cu deţinutul şi încearcă identificarea unor soluţii care să răspundă problemei semnalate de către acesta. De asemenea, conform prevederilor legale în vigoare, a fost înştiinţat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Poliţia Municipiului Focşani şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani, Geta Gură.

Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Deţinutul a urcat pe acoperiş în timpul nopţii de marţi spre miercuri, în semn de protest faţă de decizia judecătorilor într-un proces în care este implicat.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă