Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Generalul (r) Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale

Generalul (r) Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale

Puși alături de parlamentari și de torționari, eroilor li se taie pensiile

După ce li s-a spus că sunt eroi, militarilor și polițiștilor li se taie pensiile de serviciu.

Mihai Diac 0 comentarii

La punctul maxim al epidemiei de coronavirus din România, millitarii și polițiștii erau lăudați și erau puși, alături de medici, în categoria eroilor. La două luni după acele momente tensionate, când situația sanitară începe să se normalizeze și, drept urmare, nu mai e nevoie nici de stare de urgență, nici de militari în stradă, parlamentarii au votat, în bloc, reducerea “pensiilor speciale”, în categoria cărora au fost incluse și pensiile de serviciu ale militarilor și polițiștilor.

Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, proiect care impune o “taxă asupra veniturilor şi indemnizaţiilor pentru limită de vârstă” – adică o taxă asupra pensiilor. Senatul aprobase acest proiect încă din anul 2019, astfel că, după votul favorabil din Camera Deputaților,  documentul a devenit lege și va ajunge la președintele Iohannis pentru promulgare.

Conform acestui nou text legislativ, potrivit unui amendament votat de PSD, PNL şi USR, "pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei".

Impozitarea urmează să afecteze mai ales pensiile mari, iar în această categorie intră pensiile pe care le primesc parlamentarii, magistrații, diplomații, piloții, militarii din mai multe instituții (MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS, MJ), polițiștii, polițiștii de frontieră și polițiștii de penitenciare.

O serie de categorii sociale dintre cele de mai sus au reclamat, în mai multe rânduri, că includerea lor în categoria beneficiarilor de pensii “nesimțite”, adică speciale, este incorectă, întrucât ei beneficiază de pensii de serviciu, nu de pensii speciale. Militarii din Ministerul Apărării Naționale (MApN), de exemplu, au semnalat faptul că ei beneficiază de pensii de serviciu, nu de pensii speciale, și care, de altfel, sunt sub nivelul mediu al pensiilor speciale din România.

Deși opinia publică asimilează ideea de pensii speciale cu aceea de pensii militare, trebuie precizat că pensia cea mai mare din România nu este cea a unui militar, ci a unui fost director de penitenciar. Pe de altă parte, dintre pensionarii proveniți din MApN, pensiile cele mai mari nu le au foștii militari de carieră, ci foștii magistrați militari. Pentru pensionarii proveniți din MApN, pensia medie este de 3500 de lei lunar.

“În esenţă, este o măsură care trebuie bine judecată. Când ajunge la mine, o să mă exprim atunci, fiindcă vreau să citesc în detaliu”

Klaus Iohannis,

Președintele României

 

IMPLICAȚIE

Șeful statului are decizia finală

Legea care va reduce substanțial cele mai mari pensii din România urmează a fi analizată și promulgată de președintele Klaus Iohannis. El are însă și posibilitatea de a retrimite textul la Parlament, dacă va considera că actuala ei formă este inacceptabilă.

Comentarii

loading...