15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialRaed Arafat: Trebuie simplificată procedura de ocupare a posturilor în sistemul medical

Raed Arafat: Trebuie simplificată procedura de ocupare a posturilor în sistemul medical

“Am tot insistat că trebuie să schimbăm lucrurile, să facem lucrurile mai uşoare să se întoarcă tinerii, să vină în România să lucreze. (…) Este un lucru pe care eu vreau să îl spun acum: nu este posibil ca, pentru a ocupa un post în medicină – şi aici nu critic pe nimeni, este o chestie veche, dar care trebuie odată schimbată -, de la momentul în care scoţi un post până la momentul în care este ocupat să dureze luni de zile, că asta este procedura. Afară, dai telefon şi obţii postul într-o săptămână, printr-un interviu, dar în România, ca să obţii un post – că eşti medic român din România sau medic român care se întoarce – ai o procedură prin care trebuie să dai din nou examenul de specialitate ca să intri pe postul respectiv. Asta vor trebui schimbate, ca să uşurăm lucrurile pentru oameni”, a afirmat Raed Arafat, la Palatul Parlamentului.

Secretarul de stat a precizat că mult mai uşor se ocupă un post în sistemul medical în alte ţări decât se întâmplă în România.

“Dacă vrea cineva să meargă să ocupe un post, încă o dată repet, mult mai uşor îl ocupă afară decât în România şi sper ca la un moment dat acest lucru să îl schimbăm şi să facem lucrurile mai uşor”, a declarat secretarul de stat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă