14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialReghin: Mama femeii înjunghiate căreia fostul soţ i-a dat apoi foc, a...

Reghin: Mama femeii înjunghiate căreia fostul soţ i-a dat apoi foc, a murit

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru Mediafax, că mama femeii înjunghiate a murit şi ea.

”A fost transportată la Spitalul de Arşi din Bucureşti pentru a fi internată, dar a decedat”, au spus sursele citate.

Bărbatul şi-ar fi înjunghiat fosta soţie, în vârstă de circa 60 de ani, care divorţase de el recent, iar femeia a murit ca urmare a unor plăgi toracice înjunghiate.

Astfel, anchetatorii presupun că bărbatul ar fi dat foc locuinţei pentru a ascunde crima.

Acesta a fost reţinut sub acuzaţia de omor, tentativă de omor şi distrugere. Bărbatul era nemulţumit că soţia sa ar fi deschis procesul de divorţ, iar sentinţa s-ar fi pronunţat recent.

Mama femeii omorâte, în vârstă de circa 80 de ani, a avut arsuri de gradul 3 pe circa 70% din suprafaţa corpului.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă