4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSocialReporteri fără Frontiere denunţă violenţele împotriva jurnaliştilor

Reporteri fără Frontiere denunţă violenţele împotriva jurnaliştilor

În perioada 2016-2017, RSF a raportat peste 60 de cazuri de încălcări ale drepturilor jurnaliştilor din peste 20 de ţări din cauza investigaţiilor sau reportajelor privind condiţia femeilor. Începând cu anul 2012, au fost înregistrate 90 de cazuri de abuzuri, cifre ‘mult mai mici faţă de numărul cazurilor reale’, precizează organizaţia neguvernamentală.

Vinovaţi pentru aceste violenţe, RSF menţionează grupuri religioase (talibani), grupări de crimă organizată şi guverne autoritare (în principal China, Turcia şi Egipt).

Reporteri fără Frontiere menţionează că în 12% dintre cazurile studiate a fost vorba despre jurnalişti de investigaţie ucişi, amintind cazul mexicancei Miroslava Breach, care lucra pentru ziarele Norte şi La Jornada, împuşcată în 2017 de opt ori când se afla în propria maşină alături de copilul ei, în timp ce realiza o anchetă în legătură cu uciderea a sute de femei în Ciudad Juarez, şi cea a indiencei Gauri Lankesh, redactor al unei reviste feministe, împuşcată de doi bărbaţi pe o motocicletă.

Alte pericole asupra celor care investighează cu privire la drepturile femeilor sunt: detenţia (13%), agresiuni (28%) şi violenţa online (43%).

Atacurile online vizează exclusiv femei jurnalişti, spre deosebire de alte abuzuri. ‘Aceste atacuri online reprezintă acum o ameninţare pentru jurnalişti care trebuie luată foarte în serios’, a mai spus ONG-ul.

În Franţa, Reporteri fără Frontiere se referă la cazul jurnalistei de la Europe 1, Nadia Daam, ţintă a unei campanii intense de hărţuire pe internet, cu ameninţări la adresa familiei şi încercări de a pătrunde în locuinţa acesteia, pentru că a denunţat sabotarea numărului telefonic pus la dispoziţie pentru a ajuta femeile victime ale hărţuirii.

În Statele Unite, jurnaliştii care scriu despre problema avortului sunt cu regularitate ţinta hărţuirii online, se mai spune în raport.

Reporteri fără Frontiere face în jur de 30 de recomandări în raportul său, cerând în special Statelor Unite să lupte împotriva impunităţii legate de aceste violenţe şi instituţiilor ONU să ţină seama de pericolele la care sunt supuşi jurnaliştii care investighează asupra drepturilor femeilor.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă