18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialRestricţii de Crăciun, pe autostrăzi şi drumuri naţionale

Restricţii de Crăciun, pe autostrăzi şi drumuri naţionale

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, sâmbătă, că potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în baza prevederilor HG nr. 1777/2004, în zilele de 24, 25 şi 26 decembrie 2017, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă pe trei sectoare de drum.

Duminică, 24 decembrie, între orele 16 – 22, iar luni, 25 decembrie şi marţi, 26 decembrie, între orele 06.00 – 22.00, vehiculele de mare tonaj nu vor putea circula pe Autostrada A2 Bucureşti (intersecţie A2 cu Centura Bucureşti) – Fundulea – Lehliu (intersecţie A2 cu DN3) – Feteşti (intersecţie A2 cu DN3B) – Cernavodă (intersecţie A2 cu DN3) – Murfatlar (intersecţie A2 cu DN3); pe DN7 Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (intersecţie DN7 cu DN1) şi pe DN39 Agigea (intersecţie DN39 cu DN39A) – Mangalia (intrare municipiu).

Pe autostrada A2, restricţia se aplică vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, iar pe DN7 şi DN39, celor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, potrivit IGPR. Cei care nu vor respecta restricţiile vor fi sancţionaţi cu amendă.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă