10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialRestricții de trafic în Capitală

Restricții de trafic în Capitală

Începând de vineri, orele 20.00 până în data de 21 aprilie, ora 21.00, se va rezerva parcarea din Zona Fântânii Zodiac, cu sprijinul Poliţiei Locale competente teritorial, pentru desfăşurarea ceremoniilor militare organizate cu ocazia Zilei Forţelor Terestre.

Sâmbătă, traficul rutier va fi restricţionat între orele 19.30-20.00 pe Calea Victoriei, banda I de circulaţie, între Str. Constantin Mile şi Bd. Regina Elisabeta, precum şi între orele 19.30-20.15, pe Str. Constantin Mille.

 

“Între orele 20.00 – 23.00, detaşamentele militare se vor retrage cu torţe pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Cotroceni – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Vasile Milea – Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forţelor Terestre. Deplasarea se va face pe banda I de circulaţie a traseului menţionat”, potrivit poliţiştilor.

Luni, între orele 09.00 – 10.00, va avea loc o ceremonie militară la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, din faţa Palatului Copiilor.

“Începând cu data de 22 aprilie, orele 20.00 şi până la finalizarea activităţilor se va rezerva parcarea din zona Palatului Copiilor – Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, cu sprijinul Poliţiei Locale competente teritorial”, transmite Brigada Rutieră.

 The Color Run

În același timp, azi are loc evenimentul cultural sportiv “The Color Run România 2018”. Între orele 14.00 – 16.00, va avea loc adunarea şi înscrierea participanţilor în parcarea Bibliotecii Naţionale, iar între orele 16.00 – 18.00, alergare pe următorul traseu : Parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul Podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – Parcarea Bibliotecii Naţionale, iar traficul va fi restricţionat pe traseul menţionat şi pe arterele care acced în acesta, între orele 14.00-19.30, potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Rutele ocolitoare sunt:

 

– Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii;

– Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu;
– Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei.
– Bd. Basarabia – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iuliu – Bd. Burebista – Calea Dudeşti – Bd. Mărăşeşti.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă