13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialRestricții reduse, în școli

Restricții reduse, în școli

Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 3.459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, remis cotidianului național “România liberă”, scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

 

În scenariul roșu

În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:

– toți  preșcolarii și elevii din învățământul primar;

– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în  respectivele clase terminale.

La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.

Este permisă organizarea cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;

– evaluărilor naționale;

– orelor remediale pentru toate clasele.

“Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare”, mai arată aceeași sursă.

Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă