12.6 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Revine admiterea în liceu?

Șeful Învățământului a explicat că admiterea va putea fi organizată de licee doar în cazul în care va fi adoptată o lege a Educaţiei în acest an sau la începutul anului viitor.

Ministrul Educației susține că nu va reprezenta „o obligativitate” pentru licee să organizeze astfel de concursuri de admitere, ci „o posibilitate”.

„Dacă vorbiţi de concursul de admitere în liceu în paralel cu Evaluarea Naţională, acest lucru ar putea să se întâmple mai curând, începând din toamna anului în care va fi adoptată o nouă lege a educaţiei, prin care se va introduce acest drept al liceelor care doresc să organizeze, înainte de Evaluarea naţională, un concurs. Pentru că nu este o obligativitate nici pentru liceu să organizeze, este doar o posibilitate, o modalitate de flexibilizare şi nu este o modalitate nici pentru vreun elev să se prezinte la admitere având la dispoziţie opţiunea de a se prezenta ca şi până acum doar la Evaluarea naţională. Sunt licee care şi-au manifestat dorinţa de a organiza examene proprii de admitere pentru a-şi putea selecta acei candidaţi, acei elevi, conform cu strategiile de dezvoltare a respectivelor şcoli. Dacă vom reuşi să avem o formă coerentă a unui proiect de lege în toamna acestui an, care mai apoi să fie supus dezbaterii publice, dezbaterii în Parlament şi să fie adoptat în acest an sau la începutul anului viitor, vom putea avea introdus acest sistem încă din septembrie 2022”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul a subliniat că introducerea admiterii în liceu nu va afecta Evaluarea naţională.

 

BAC-ul după contestații

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, remis cotidianului național “România liberă”, 69,8% este rata de promovare în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2021, după soluționarea contestațiilor.

Astfel, rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, comparativ rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2020, după cum a informat ministerul de resort.

“După soluționarea contestațiilor, rata generală de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) a crescut cu 2%, în raport cu rezultatele inițiale: de la 67,8% la 69,8%. Față de prima sesiune a anului trecut, creșterea este de aproape 5% (64,50% – rată de succes în anul 2020)”, se arată în comunicatul ministerului.

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70% (în creștere cu 1,8%), iar pentru promoțiile anterioare – 30,20% (în creștere cu 2,6%).

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 146 de la 112 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare 6,2%, Ilfov 5,7% și Covasna 3,4%.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu-Mihail Mușoiu scrie în presa centrală din anul 2008. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar, a absolvit FJSC și deține un master în Științele Comunicării.
Ultima oră
Pe aceeași temă