12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialS-au ciocnit două tramvaie. Șapte oameni au ajuns la spital

S-au ciocnit două tramvaie. Șapte oameni au ajuns la spital

Ciocnirea celor două tramvaie s-ar fi produs din cauza funcționării defectuoase a unui macaz, susțin martorii prezenți la locul accidentului.

Un tramvai de pe linia 7 s-a ciocnit frontal cu un tramvai de pe linia 11. Macazul care nu a funcționat – sau pe care vatmanul a uitat să-l schimbe – este cel care trebuia să schimbe direcția tramvaiului de pe linia 7.

În urma evenimentului, șapte pasageri dintre cei aflați la bordul celor două tramvaie au fost duși la spital. Din fericire, niciunul dintre ei nu are probleme medicale grave.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă