Un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii urmează să fie aprobat în contextul începerii şcolii în 8 februarie.
Draftul ordinului comun pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 stipulează că Inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi DSP/DSPMB avizează propunerea Consiliului de administraţie şi înaintează spre aprobare CJSU/CMBSU scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ.
Potrivit documentului, pentru pregătirea unităţilor de învăţământ/instituţiilor conexe/instituţiilor de învăţământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:
* organizarea şi întreţinerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanţarea de 1 metru. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului şcolar;
* stabilirea circuitelor funcţionale;
* organizarea spaţiilor de recreere;
* evaluarea necesarului de resurse umane;
* asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;
* asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenţi şi personal.