12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialȘcoala Internațională Americană din București organizează o competiție internațională de robotică

Școala Internațională Americană din București organizează o competiție internațională de robotică

În cadrul acesteia, 130 de elevi din mai multe țări din Europa își vor dovedi creativitatea, capacitatea de inovare, priceperea și perspicacitatea în a realiza și controla roboți, informează Agerpres.

La concurs vor participa elevi de liceu de la școli asociate în organizația CEESA (Central and Eastern European Schools Association) din 9 țări: Polonia, Cehia, Rusia, Macedonia, Bulgaria, Letonia, Austria și România. În total vor fi 13 echipe formate din cel mult 10 participanți.

Școala Americană va fi reprezentată de trei echipe care, cu această ocazie, pun în practică cunoștințele și principiile de inginerie dobândite la atelierul de robotică din programul Centrului de Design și Inginerie al instituției, unicul de altfel din țară. Centrul de Design și Inginerie a fost deschis parțial, pentru laboratoare de robotică și design vestimentar, urmând să fie finalizat complet în 2019, când elevii AISB vor beneficia de ateliere de film, sunet, agricultură și artă culinară (vor recolta, pregăti și vinde produse alimentare), ateliere de design vestimentar, elemente mici de mobilier și multe altele.

Elevii au început să lucreze la realizarea roboților încă din luna septembrie, încercând să găsească soluția cea mai eficientă pentru tema de anul acesta, “Recuperarea relicvei”, inspirată din aventurile lui Indiana Jones. Roboții sunt construiți și programați de elevi respectând cu strictețe regurile impuse în manualul concursului.   

Competiția internațională se desfășoară pe o suprafață plană de 3,65 metri pătrați. Elevii trebuie să găsească strategiile potrivite de a lucra în echipă astfel încât să reușească să mute, gestionând roboții, cât mai multe cuburi din spumă în locurile indicate. Jocul durează 2:30 minute, din care primele 30 de secunde reprezintă o probă individuală în care roboții trebuie să îndeplinească sarcini preprogramate. În următoarele două minute roboții, care sunt controlați de către elevi, trebuie să mute cât mai multe cuburi.

“Tehnologia este extrem de importantă în ziua de astăzi, fiind prezentă în mâinile noastre, în viețile noastre și mai ales în mintea noastră. De aceea noi, la AISB, îi încurajăm pe elevi să-și exprime imaginația și să construiască lucruri care arată cât de creativi și inovatori sunt. În competiția First Tech Challenge tinerii participanți sunt provocați să își arate atât abilitățile tehnice și inginerești, cât și cele sociale, de lucru în echipă și de concentrare și strategie, abilități care de altfel îi pregătesc pentru viitorul lor profesional”, spune Robert Brindley, directorul Școlii Americane Internaționale.

Pe lângă proba jocului, elevii trebuie să prezinte o carte tehnică în care sunt descrise proiectarea, construcția și programarea roboților. Câștigătorul acestei competiții va participa la campionatul mondial de robotică din Detroit, SUA.

Un scurt video despre cum se desfășoară concursul poate fi vizionat aici: https://goo.gl/D8W9UW.

American International School of Bucharest (AISB) este cea mai veche și cea mai extinsă școală internațională din București, înființată în 1962 de către Ambasada Statelor Unite, și rezidentă, în prezent, în campusul construit în 2001, pe o suprafață de 10 hectare. Are în prezent 950 de elevi.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă