“Poate sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, marți seară, la postul de televiziune Antena 3.
La întâlnirea celor doi miniștri se vor discuta detalii concrete privind modul cum se vor defășura acțiunile în școli, imediat după reînceperea cursurilor.
“Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a explicat ministrul Nelu Tătaru.