Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sursa: Academia Cațavencu

Sursa: Academia Cațavencu

Scrisoarea unui tefelist bătrân către un tefelist mai tânăr

Da, recunosc. Am stat prin pieţe. Am protestat. Mult mai mult decât tine. În timpul revoluţiei, am colindat străzile Timişoarei. Când a început să se tragă, m-am furişat printre boscheţi.

Marius Ghilezan 0 comentarii

 

Ştiu că îţi e greu de înţeles, cum e sub gloanţe, altfel decât în fum şi praf de strănutat. Eram pe Calea Girocului din Timişoara şi credeam, ce aiurit puteam fi, că putem opri tancurile cu răngile.

Lângă biserica lui Tokes, încă din seara de 15 decembrie 1989, am zărit o serie de indivizi blonzi, cu alură de ruşi. Am promis că nu voi recunoaşte niciodată acest lucru. Iată că mă destăinui ţie, astăzi, când eşti la capătul răbdării.

Simţi că te-a făcut sistemul?
La 20 şi ceva de ani credeam că Revoluţia e făcută de noi, tinerii. Nu acceptam nimic din ce ne spuneau cei mai în vârstă şi mai experimentaţi.
În ziua victoriei am fumat primul pachet de ţigări. Cam cum faci tu azi un joint. Toţi suntem la fel, chiar dacă ne despart anii.
La tinereţe nebuni suntem cu toţii. Gata de luptă. Ne ducem repede după fentă. Credem că idealul nostru e suprem. Că fără noi nu există progres.
Ştiu că te plictiseşti repede când auzi de istorie.
Şi eu eram sătul de poveştile bunicilor despre front şi despre lagărele sovietice. Aveam soldăţeii mei de plumb şi nu simţeam nevoia să particip la alte lupte. Imaginarul e întotdeauna mai emoţional decât realul.
Citeam mai mult decât tine astăzi. Sven Hassel îmi provoca pofta de luptă mai mult decât poveştile bătrânilor.
Făceam scenarii. Întrebam colegii: pentru noi, românii, nu ar fi fost mai bine să câştige Germania războiul? Asupriţi de regimul comunist, credeam că celălalt e mai bun.
La liceu am descoperit, de abia, ororilor lagărelor naziste. Îmi părea rău de morţii nevinovaţi. Dar visam la războiul nostru, la fuga în vest, pentru a fi liberi.
Mai eşti pe aici?

Citește mai departe pe Academia Cațavencu.

Comentarii

loading...