12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialExclusiv RL. Sechestrați între șinele de tren

Exclusiv RL. Sechestrați între șinele de tren

În cartierul București Triaj, autovehiculele nu pot ajunge decât dacă traversează calea ferată, iar acest lucru este posibil doar dacă, în acel moment, nu circulă niciun tren.

Situația devine extrem de gravă în cazul în care este necesară o intervenție de urgență din partea Ambulanței, a Poliției sau a echipajelor de pompieri.

Un cititor al ziarului România Liberă consideră că problema trecerii la nivel cu calea ferată de pe Strada Teodor Neagoe și a celei de pe Strada Marmurei reprezintă “un coșmar parcă fără sfârșit”.

“În cazul solicitării unei urgențe la una din adresele cartierului București Triaj vehiculele ISU sunt obligate să traverseze șinele de tren fiind dependente de traficul feroviar. Cât mai e până scapă capitala de trecerile la nivel cu calea ferată menționate?”, se întreabă cititorul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă