15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialSectorul 4: Parcare sau groapă de gunoi?

Sectorul 4: Parcare sau groapă de gunoi?

Sorana Mihai

Parcarea de 700 de locuri pe care Primăria Sectorului 4 o propune lângă Palatul Copiilor este în continuare un subiect fierbinte. Utilitatea acestui spațiu, într-un București sufocat de mașini, n-a fost niciodată contestată, însă, cu toate acestea, autoritatea locală este înfierată mediatic și chiar împunsă cu hotărâri judecătorești interpretate în linia deja clasică a contestatarilor de meserie, ce n-au în vocabular alte argumente în afara celebrului: nu se poate!  

 Adevărul, ca de fiecare dată, nu primează dacă nu aduce capital de imagine sau capital politic. Așa s-a ajuns ca -fiecare vector de imagine să interpre-teze situația în felul lui, iar în acest timp singurii care suferă sunt locuitorii cartierului, care sunt nevoiți să-și lase mașinile la colț de stradă, riscând amenzi blocând circulația pietonală pe trotuare.

„România liberă” vă propune însă un exercițiu de obiectivitate, analizând, rând pe rând, reacțiile celor implicați și deciziile judecătorești pronunțate deja și aplicabile cazului de față, dar mai ales și situația reală din zona în care ar urma să fie amenajată această -parcare.

 

Ce a făcut primăria

Încă de la începutul mandatului, primarul PSD Daniel Băluță a făcut public un studiu de trafic în cartierul Tineretului, una dintre cele mai aglomerate zone ale sectorului 4. Din acest studiu reiese, cât se poate de clar, că mașinile trebuie mutate de sub balcoanele oamenilor în cel mai scurt timp. În mod evident, nici măcar o baghetă magică nu l-ar fi ajutat să elibereze trotuarele, așa că a încercat, în Consiliul Local, să găsească o soluție alternativă. Cum în bugetul primăriei nu există bani pentru a cumpăra terenuri care să fie transformate în parcări, a cerut și a obținut din partea Consiliului General al Municipiului București o suprafață de două hectare de teren aflată la intrarea în Parcul Lumea Copiilor, zonă rămasă parcă blocată în timp.  A urmat procedura legală – hotărâri de consiliu ce aprobă investiția, acorduri de mediu, acorduri ale comisiilor de circulație sau ale Inspectoratului de Stat în Construcții – așa că parcarea de 700 de locuri a început să prindă contur.

 

Politica bazată pe „NU SE POATE!”

Imediat ce intenția de a amenaja acest spațiu a fost făcută publică, și-au făcut apariția contestatarii de meserie. Argumentul principal al contestatarilor este acela că locația parcării este un spațiu verde, conform reglementărilor în domeniu. Trecând peste imaginea dezolantă a zonei, am verificat ce spune registrul spațiilor verzi? Suprafața în discuție este încadrată în zona V1A, ce permite, printre altele, inclusiv amenajarea unor parcaje. Chiar și așa însă, în urma unor presiuni mediatice orchestrate de oameni cărora trecerea prin politica la nivel înalt le-a distorsionat inclusiv percepția asupra principiilor inițiativelor civice, judecătorii au suspendat aplicarea hotărârilor de consiliu local în urma cărora autoritatea locală a început să amenajeze parcarea.

 

 În registrul spațiilor verzi, terenul  este încadrat în zona V1A, ceea ce permite amenajarea de parcaje

 

Situația de astăzi, în coadă de pește

În fața unei asemenea situații, actorii implicați în acest subiect încearcă în mod evident să tragă spuza pe turta lor. Contestatarii trâmbițează oriunde și oricând au ocazia că instanța a anulat proiectul parcării. În fapt, inclusiv specialiștii în drept îi dau dreptate edilului Daniel Băluță. „Instanța nu decis anularea proiectului. A suspendat două hotărâri de consiliu local ce nu privesc oportunitatea amenajării acestei parcări, ci doar indicatori tehnico-economici, adică doar cifre. Chiar și așa, discutăm despre măsuri provizorii, valabile până la o decizie finală în dosarul pe care contestatarii l-au deschis împotriva primăriei. În urma acestei decizii, vom acționa întocmai, așa cum am făcut și până acum: am respectat toate deciziile judecătorilor”, ne-a declarat edilul.

Daniel Băluță este primar din partea PSD (se știe că în mod tradițional „România -liberă” nu este „prietena” acestui partid), dar chiar și așa nu putem să nu-i dăm dreptate în fața evidențelor. Cea mai bună dovadă privind faptul că parcarea de lângă Palatul Copiilor este necesară pentru întreaga Capitală o constituie imaginile pe care „România liberă” le-a surprins sâmbăta trecută chiar pe spațiul viitoarei parcări: era plin ochi!

 

Pentru că nu au alte soluții, locuitorii din zonă parchează oricum pe terenul de lângă Palatul Copiilor

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă