8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialSenatul dezbate Ordonanța pentru mărirea alocațiilor. Comisia de muncă deja a respins-o

Senatul dezbate Ordonanța pentru mărirea alocațiilor. Comisia de muncă deja a respins-o

Comisia pentru Muncă din Senat a dat deja un aviz negativ (cu caracter consultativ) asupra acestei Ordonanțe de Urgență, iar plenul Senatului urmează să voteze, marți după-amiază, pentru aprobarea prin lege a acestei OUG sau, dimpotrivă, pentru respingerea Ordonanței de Urgență.

Amintim că, după ședința de Guvern din 29 iulie, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunțase că există un proiect de OUG care prevede dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, și că prima etapă de majorare este de 20 la sută, de la data de 1 septembrie. Această majorare de 20 la sută ar urma să se aplice alocațiilor cuvenite pentru luna august 2020. În final, anul viitor, după mai multe etape de majorare, alocațiile ar ajunge la o valoare dublă față de cea actuală.

Indiferent ce va vota, marți, plenul Senatului, decizia finală asupra acestei OUG de majorare a alocațiilor se va lua în Camera Deputaților, care este Cameră decizională.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă