10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialSesiune de succes la Definitivat

Sesiune de succes la Definitivat

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, remis cotidianului național “România liberă”, după evaluarea contestațiilor depuse (1.508), 6.032 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.782 de candidați.

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă.

Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 4.186 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10 (4.156 la prima afișare). Dintre aceștia, 188 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 702 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 3.189 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru 43 de candidați). Cu note sub 5 au încheiat proba 556 de candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

 

Mult mai rău la titularizare

Sunt așteptate și rezultatele finale de la concursul național de Titularizare din sistemul de învățământ preuniversitar.

Dacă la Definitivat rata de promovare a fost una bună, în comparație cu sesiunile precedente, la Titularizare, înainte de soluționarea contestațiilor, a fost înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii patru ani.

“Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017), potrivit ministerului de resort”, arată Ministerul Educației, într-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).

Din promoția curentă 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99, după cum mai precizează ministerul de resort.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă