4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSocialSindicaliștii din Sănătate cer introducerea orelor suplimentare în pensie

Sindicaliștii din Sănătate cer introducerea orelor suplimentare în pensie

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei “Solidaritatea Sanitară’, transmis, prin această măsură “calculul stagiului de cotizare trebuie să ia în considerare fiecare oră de lucru desfăşurată în baza unui Contract individual de muncă, indiferent dacă este la norma de bază sau la norma/normele prin cumul”.

“În absenţa recunoaşterii acestui drept proiectul legii pensiilor este afectat de o eroare majoră. Pentru o corectă înţelegere a situaţiei, un exemplu care ilustrează în mod adecvat natura problemei îl reprezintă cazul medicilor care efectuează gărzi. Un medic aflat într-o astfel de situaţie efectuează, pe lângă norma de bază, un număr mediu de ore de muncă (în baza unui CIM separat) echivalent cu încă o jumătate de normă pe lună/an. Dacă acest medic a început activitatea profesională la 25 de ani, la vârsta standard de pensionare, pe sistemul actual, are un stagiu efectiv de cotizare efectivă, calculat oră pe oră, echivalent cu 60 de ani de muncă (la aceştia adăugându-se cei 6 ani corespunzători facultăţii), faţă de un număr de 40 de ani de muncă pe care-i are un salariat cu un singur CIM”, se menţionează în comunicatul citat.

Sindicaliştii susţin faptul că de această măsură ar beneficia peste 10.000 de medici, adică toţi medicii care efectuează gărzi, şi circa 20.000 de asistente medicale (toate asistentele medicale care au două sau mai multe Contracte Individuale de Muncă).

“Efectul firesc al acestei măsuri îl constituie reducerea proporţională a vârstei de pensionare, medicul din exemplul nostru trebuind să aibă dreptul la o reducere proporţională a vârstei de pensii dacă solicită acest lucru. Solicitarea noastră nu vizează acordarea unui tratament preferenţial (o astfel de prevedere este aplicabilă tuturor salariaţilor din România aflaţi în astfel de situaţii), ci o măsură firească de echitate faţă de salariaţii care îşi dedică cea mai mare parte a vieţii lor activităţilor profesionale, fără a beneficia de dreptul firesc la reducerea proporţională a vârstei de pensionare”, sunt de părere sindicaliştii din Sănătate.

Conform Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”, în forma actuală, proiectul Legii pensiilor prevede asimilarea unor perioade pentru care nu s-a plătit indemnizaţie ca fiind stagii de cotizare, “ratând însă situaţiile în care salariaţii au o desfăşurat efectiv activitate şi au avut stagiu de cotizare”. “De asemenea, de dreptul solicitat de noi beneficiază deja cetăţenii care lucrează în străinătate şi, simultan, îşi “cumpără vechimea’ (stagiul de cotizare) în sistemul de pensii obligatorii din România”, atrag atenţia reprezentanţii federaţiei sindicale. 

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă