12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialSindicatele din penitenciare: Toader nu a realizat niciun proiect de modernizare a...

Sindicatele din penitenciare: Toader nu a realizat niciun proiect de modernizare a penitenciarelor

“În schimb, ministrul justiţiei subminează orice acţiune de reformă a penitenciarelor prin:

 • reducerea bugetului instituţiei – în 2017 finanţarea penitenciarelor a fost redusă cu aproximativ 30 de milioane de Euro, echivalentul construcţiei unui penitenciar nou sau al modernizării a peste 8000 de locuri de cazare;

• blocarea proiectelor de construcţie şi modernizare – în 2017 construcţiile au fost blocate pentru Penitenciarul Caracal, Penitenciarul Berceni şi Penitenciarul Pantelimon, care ar urma sa devină Institutul Naţional de Administraţie Penitenciară şi Probaţiune

• creşterea deficitului de personal – la finele anului 2017 peste 1 milion de ore suplimentare sunt neplătite, în acelaşi an înregistrându-se 1017 de agresiuni serioase între deţinuţi şi 78 de agresiuni la adresa angajatţlor, ca rezultat direct al lipsei de personal”, transmite Federaţia, într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii susţin că legea recursului compensatoriu va face ca mii de deţinuţi să recidiveze. Totodată, spun reprezentanţii sindicatelor din penitenciare, acordarea unei despăgubiri de câte 5-8 euro/zi de detenţie pentru cei încarceraţi în intervalul 2012-2017 care nu au beneficiat de cele şase zile acordate la 30 în condiţii improprii, ar aduce 8.000 şi 12.000 euro fiecărei persoane.

 
“Ar fi, în total, câteva sute de milioane bune de Euro plătite din taxele şi impozitele victimelor, însă asta nu rezolvă o problema uriasşă pentru infractori, care înţelegem de la politicieni specializaţi deja în a le plânge de milă că ar fi şi dânşii demni de respect şi chiar dezirabili”, precizează FSANP.

Reacţia vine după ce ministrul Justiţiei a declarat, luni, că este “îmbucurător” că numărul deţinuţilor se află în trend descendent, iar numărul celor care intră la închisoare este mai mic decât al celor care ies, menţionând că se lucrează la realizarea unor penitenciare.

Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă