7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocialSindicatul Funcționarilor Publici acuză: salariile bugetarilor se acordă discreționar

Sindicatul Funcționarilor Publici acuză: salariile bugetarilor se acordă discreționar

“Decizia de a nu acorda drepturile salariale înaintea Paştelui a produs o dezamăgire extrem de mare in rândul agajaţilor sistemului institutional al Ministerului Muncii, având in vedere faptul că, in mod traditional, Sărbătoarea Paştelui implică pentru toate familiile de români cheltuieli suplimentare.  Considerăm că, la fel ca şi celelalte categorii de angajaţi, membrii noştri de sindicat din cadrul sistemului instituţiunal al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ar fi apreciat foarte mult o decizie în acest sens”, spun reprezentanţii SNFP.

Ei cer Ministerului Muncii să comunice motivele pentru care angajaţii instituţiei nu au primit salariile înainte de Paşte, aşa cum au primit celelalte categorii de personal şi cum a promis premierul Viorica Dăncilă. Doar o parte dintre bugetari vor primi salariile joi, înainte de Paşte, potrivit ordinului semnat de ministrul Finanţelor şi publicat în Monitorul Oficial, printre aceştia neregăsindu-se angajaţii din învăţământ şi din ministerele Muncii, Apărării şi Afacerilor Interne. Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că “mulţi nu şi-au manifestat interesul” pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor, precizând că lista publicată deja nu mai poate fi modificată.

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, să iasă public şi să explice situaţii plăţii salariilor în avans. Dăncilă anunţa, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.

Ministerul Muncii a transmis miercuri că angajaţii săi nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, astfel că ministerul nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. “Angajaţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, motiv pentru care MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere”, a arătat ministerul.

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă