30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialSistemul informatic din Sănătate, pe butuci

Sistemul informatic din Sănătate, pe butuci

Cu toate acestea, autorităţile evită să spună cât de gravă este situaţia, în condiţiile în care există suspiciuni de sabotaj. Cadrele medicale acuză Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că nu ia măsuri pentru rezolvarea nefuncţionalităţilor platformei integrate a Asigurărilor de Sanătate (PIAS) şi tratează situaţia cu aroganţă şi dispreţ. Vineri, Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti împreună cu Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti au organizat un protest spontan la sediul CNAS, care a evitat să ofere explicaţii pentru blocajele şi haosul în care funcţionează sistemul informatic. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Augustus Costache, a fost trimis în stradă să afle nemulţumirile medicilor, în schimb şeful interimar al CNAS, Răzvan Vulcănescu, a preferat să-i trateze pe protestatari cu dispreţ şi să se ascundă în birou în loc să-i invite la discuţii.

Disperaţi de lipsa de transparenţă a autorităţilor, medicii din toată ţara au înfiinţat chiar şi un grup pe o reţea de socializare „Pro SIUI! Calvarul zilnic al medicilor de familie şi din ambulator”, în care postează imagini cu erorile informatice şi susţin că, deşi stau noaptea cu laptopul în pat să valideze serviciile medicale, nu au nici o siguranţă că vor fi plătiţi pentru acestea, conform contractului cu casele de asigurări de sănătate.

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele AMFB, atrage aten-ţia că, din cauza felului în care sunt trataţi, peste 200 de medici de familie vor părăsi ţara în această vară. Ea susţine că situaţia dezastruoasă a sistemului informatic a întrecut orice imaginaţie: „Pe lângă faptul că noi spunem că nimic nu merge, reclamăm zilnic la suport şi ne umplem de tichete de răspuns, primim telefoane impertinente cum că noi suntem mincinoşi, că, de fapt, sistemul merge, pe lângă faptul că am ajuns să ieşim cum ies cârtiţele noaptea pe net să ne putem valida serviciile ca să nu pierdem şi bruma de mărunţiş pe care ne-o zvârle sistemul drept plată, pe lângă faptul că trebuie să ne reprogramăm pacienţii să prindă şi ei o amărâtă de reţetă compensată electronică în trei exemplare şi cu 12 ştampile, mai nou altă belea cât casa. Şi pentru că degeaba ţipăm, aproape pe nimeni nu interesează să rupă pisica asta mumificată care ne îmbolnăveşte de nervi, fiindcă doar oamenii de rând trec pe la noi. Politicienii, parlamentarii, miniştrii, decidenţii în general îşi rezolvă problemele medicale pe shortcuturi”.

Siveco şi Teamnet, abonate la contracte

Informatizarea sistemului sanitar românesc a costat 172,55 de milioane de euro – sistemul informatic unic integrat (SIUI), reţeta electronică (SIPE), cardul electronic de sănătate -(CEAS) şi dosarul electronic de sănătate (DES). De realizarea Sistemului Informatic Unic Integrat s-a ocupat furnizorul de hardware Hewlett-Packard, împreună cu dezvoltatorul de software Siveco, în timp ce STS a asigurat comunicaţiile speciale, iar SRI securitatea cibernetică. În 2012, sistemul IT al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei (fără TVA) şi a fost implementat de asocierea HP România şi Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO România. În urmă cu doi ani, firma Teamnet a lui Sebastian Ghiță câştiga licitaţia pentru mentenanţa unor componente, un contract în valoare de peste 22 de milioane de lei fără TVA. După fuga din ţară a lui Ghiță, firma pe care a înfiinţat-o a intrat în insolvenţă şi a primit dreptul la acordarea mentenanței firma Siveco, până la o nouă licitație, fiind încheiat un acord în valoare totală de peste 7,6 milioane lei (fără TVA), potrivit datelor publicate in Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul a fost atribuit prin negociere fără licitaţie, în condiţiile în care sistemul ERP, un soft care integrează toate informaţiile din platformă, a fost dezvoltat tot de Siveco odată cu SIUI.

Între timp, Siveco România a anunţat că în data de 01.05.2018 a expirat contractul cu CNAS şi că au fost suspendate toate activitaţile de mentenanţă legate de baza de date ORACLE, a sistemelor SIPE, SIUI şi CEAS. SIVECO atrage atenţia că “nu lucreaza pe gratis”: „Prestarea unor astfel de activităţi, pentru sisteme aflate în exploatare la nivel naţional, reprezintă o implicare financiară deloc de neglijat, imposibil de susţinut pe termen nedefinit de către o companie privată”. Surse oficiale au declarat pentru „România liberă“, sub protecţia anonimatului, că este în lucru o anchetă privind modul în care a fost gestionată mentenanţa sistemului informatic, fiind suspectat un posibil sabotaj. Specialiştii avertizează că, în lipsa unui suport tehnic adecvat, platforma informatică se degradează rapid şi există riscul să pice de tot, IT-ştii CNAS neavând competenţe pentru a opera astfel de sisteme. 

REACȚIE. CNAS se spală pe mâini

Singura reacţie oficială a autorităţilor a fost un comunicat de presă sec al CNAS în care, deşi nu sunt menţionate cauzele blocajului din sistem, sunt enumerate câteva măsuri administrative: „Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line. Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispozițiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 40-42 din H.G. 155/2017”.

PIERDERI. Un milion de euro pe zi

Medicii se confruntă aproape zilnic cu disfuncţionalităţi ale platformei informatice a asigurărilor sociale de sănătate: nu pot valida reţete, bilete de trimitere sau concedii medicale şi nu pot verifica în modul de lucru offline calitatea de asigurat a pacienţilor şi nici nu pot efectua raportările lunii precedente, existând riscul să rămână fără servicii validate şi decontate de CNAS, dar şi să fie amendaţi şi puşi să plătească din buzunar consultaţiile şi reţetele prescrise. La nivel național, într-o zi de nefuncționare a sistemului informatic în care toate cele peste 10.000 de cabinete de medicină de familie nu pot raporta, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate taie din banii cabinetelor de medicină de familie circa un milion de euro.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...

Partidul Democrat din Italia lansează un manifest pentru alegerile europene

Opoziția italiană încearcă din răsputeri să se impună într-un ciclu electoral în care partidele de dreapta aflate la putere în țară speră să obțină...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...
Ultima oră
Pe aceeași temă