10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialSportul curat, promovat în școli

Sportul curat, promovat în școli

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, și președintele Agenției Naționale Anti-Doping, Pavel Cristian Balaj, au semnat un protocol de colaborare cu scopul de a promova valorile specifice sportului curat prin mijloace de informare, conștientizare și educare, informează MEC, printr-un comunicat de presă remis cotidianului „România liberă”.

„Astfel, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională Anti-Doping vor colabora și își vor acorda sprijin în promovarea programelor informative și educaționale bazate pe valori care susțin sportul curat. Prin intermediul acestui protocol se va implementa Programul Național de Educație Anti-Doping”, se precizează în comunicatul ministerului de resort.

 

Direcțiile de acțiune

Alte direcții comune de acțiune implică promovarea activităților care sprijină un sport curat prin prevenirea și combaterea dopajului în acest domeniu și, în egală măsură, derularea unor campanii de informare cu privire la reglementările naționale și internaționale pe tema prevenirii și combaterii utilizării substanțelor și metodelor interzise, mai anunță MEC.

Pe segmentul de învățământ preuniversitar, principalele obiective vizează crearea unui grup comun de lucru în vederea dezvoltării unui curriculum la decizia școlii care să promoveze valorile specifice sportului, respectiv dezvoltarea unei aplicații/toolkit în care să fie incluse materiale educaționale ce integrează principiile educației bazate pe valorile sportului curat.

Ministerul Educației și Cercetării mai precizează că un pilon al colaborării statuate astăzi îl reprezintă organizarea și desfășurarea proiectului „Primii pași pentru un sport curat”, care constă în activități educative pe teme privind prevenirea și combaterea dopajului și la care vor participa elevii din unitățile de învățământ cu profil sportiv.

„De asemenea, este avută în vedere crearea unui cadru pentru inițierea și dezvoltarea unor programe de cercetare științifică în domeniul anti-doping, dar și a unei rețele naționale integrate de parteneriate la nivel universitar pentru conștientizarea publicului-țintă cu privire la valorile sportului curat”, mai anunță sursa citată.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă