8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialStarea de alertă permite aplicarea regulilor sanitare, susține Guvernul

Starea de alertă permite aplicarea regulilor sanitare, susține Guvernul

“Decizia de prelungire a stării de alertă nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi, care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile”, a afirmat premierul Ludovic Orban înaintea ultimei ședințe de Guvern, de marți după-amiază.

Șeful Executivului susține că trebuie să rămână restricţionat “în general cam tot ce se desfăşoară în spaţii închise şi presupune prezenţa unui număr mare de persoane şi o durată de timp mare petrecută”. În această categorie sunt incluse activitățile în interiorul restaurantelor și al sălilor de spectacol.

În schimb, Guvernul a permis deja deschiderea mall-urilor și, drept noutate, se va permite și prezența credincioșilor la slujbele religioase în interiorul bisericilor. Surse neoficiale susțin că la această ultimă decizie au contribuit și presiunile exercitate asupra factorului politic de reprezentanți ai Patriarhiei Române.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă