15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialStudenții și angajații Universității din București vor beneficia de sprijin psihologic

Studenții și angajații Universității din București vor beneficia de sprijin psihologic

Astfel, pe toată perioada stării de urgenţă, orice student sau angajat al Universităţii din Bucureşti, fie din mediul academic, fie din direcţiile administrative, poate beneficia de servicii de suport de scurtă durată din partea unui specialist în psihologie sau în ştiinţele educaţiei.

“Comunitatea noastră universitară se bucură de sprijinul unui grup de specialişti – cadre didactice, studenţi la master şi doctoranzi de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – care lucrează în mod voluntar şi sunt gata să vă ofere asistenţă pentru a reuşi să traversaţi cât mai echilibrat această perioadă. Cum putem face faţă într-un mod sănătos incertitudinii şi sentimentului de nesiguranţă în această perioadă? Putem depăşi pericolul sau incertitudinea pentru a le transforma în oportunităţi? Putem să ne pregătim pentru un viitor incert? – sunt câteva întrebări esenţiale în această perioadă dificilă. Începând de azi şi continuând pe toată durata stării de urgenţă, orice student sau angajat al Universităţii din Bucureşti (academic sau administrativ) poate beneficia de servicii de suport de scurtă durată din partea unui specialist în psihologie sau în Ştiinţele educaţiei”, afirmă voluntarii UB.

Sprijinul constă în sprijin psihologic pentru situaţia de criză, care urmăreşte adresarea dificultăţilor de natură psihologică şi emoţională care pot apărea la unele persoane în această perioadă, asistenţă şi sprijin educaţional prin intermediul căruia studenţii pot beneficia de suport în domeniul educaţional, prin activităţi de tip coaching, consiliere educaţională, ‘Şcoala de acasă’, asistenţă pentru persoanele cu nevoi speciale / dizabilităţi, informare.

“Ştim că orice activitate de consiliere şi orice relaţie care se dezvoltă astfel are nevoie, în primul rând, de încredere. Vă asigurăm că toţi specialiştii noştri sunt calificaţi şi vor păstra discreţia profesională cu privire la orice interacţiune cu dumneavoastră”, afirmă echipa de voluntari.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...
Ultima oră
Pe aceeași temă