19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialSuceava: Ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră la Brodina

Suceava: Ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră la Brodina

Potrivit purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Seriţan, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au observat, în apropierea frontierei de stat, un grup de persoane care intenţiona să încarce într-un autoturism de teren mai multe colete voluminoase.

În momentul în care persoanele respective au observat patrula poliţiei de frontieră, au abandonat ţigările, s-au retras spre teritoriul ucrainean, iar şoferul autoturismului de teren a fugit de la faţa locului, plecând spre localitatea suceveană Ulma.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce şi, deoarece bărbaţii nu s-au supus acestora, au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical şi două focuri spre pneurile autoturismului.

Totodată, au fost informate autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi verificare a zonei.

La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 15 colete cu ţigări ce au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.310 pachete cu ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 85.527 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă