17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialTimișoara: Un căruțaș a fost amendat

Timișoara: Un căruțaș a fost amendat

Poliţiştii locali din Timişoara au depistat, luni dimineaţa, o căruţă care circula fără aprobare pe o stradă din oraş, motiv pentru care vehiculul a fost ridicat şi transportat la un depozit.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Locală Timişoara, căruţaşul a fost prins circulând fără aprobare pe Calea Buziaşului şi a fost amendat cu 300 de lei.

“Mai mult, vehiculul cu tracţiune animală a fost ridicat cu sprijinul Societăţii de Drumuri Municipale şi transportat la depozitul de pe Calea Şagului”, arată Poliţia Locală Timişoara.

Conform reprezentanţilor instituţiei, doar în ultimele zile, şase căruţaşi au fost prinşi circulând pe două străzi din Timişoara, deşi acest lucru este interzis dacă nu deţin aviz din partea Comisiei de Circulaţie din cadrul primăriei.

“Cei în cauză au fost surprinşi cu sprijinul imaginilor video puse la dispoziţie ca urmare a unui protocol de colaborare semnat între Poliţia Locală Timişoara şi Primăria Moşniţa Nouă, prin care s-a stabilit posibilitatea accesării de către Poliţia Locală Timişoara a camerelor video amplasate pe raza localităţii. Căruţaşii au fost sancţionaţi cu câte 300 lei fiecare”, arată Poliţia Locală Timişoara.

Poliţiştii locali atrag atenţia asupra faptului că aceşti căruţaşi nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic, motiv pentru care vor continua verificările.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă