11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialTraficul îngreunat în Maramureș, din cauza condițiilor meteo

Traficul îngreunat în Maramureș, din cauza condițiilor meteo

“În cursul nopţii de duminică spre luni a nins pe arii extinse în judeţ. Vizibilitatea este redusă de ceaţă, sub 100 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop, între judeţele Maramureş şi Suceava. Reţeaua de drumuri naţionale din judeţ este practicabilă, partea carosabilă fiind curată, dar umedă. Se circulă în condiţii de iarnă. Vântul a suflat slab la moderat, cu intensificări izolate de până la 68 km/h în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului- judeţul Maramureş, Dan Bucă.

Pe tronsoanele de drumuri judeţene s-au răspândit, luni dimineaţă, 592 tone de material antiderapant, acţionându-se cu un număr de 29 de utilaje.

Stratul de zăpadă măsoară 61 cm la Vf. Iezer, 38 cm la Cavnic, 33 cm la Băiuţ, 30 cm la Luhei, 28 cm în Pasul Gutâi, 27 cm la Groşii Ţibleşului, 23 cm la Firiza, 22 cm la Răzoare şi Coroieni, 18 cm pe Valea Vaserului, 17 cm la Mara, 16 cm în Poiana Borşa, 14 cm în Baia Borşa şi 12 cm la Târgu Lăpuş.

S-a format gheaţă la mal pe râurile Vişeu, Vaser, Ruscova, Boicu, Botiza, Mara şi Firiza, iar pe râul Lăpuş sunt sloiuri de gheaţă. Exploatarea amenajării barajului Strâmtori-Firiza se desfăşoară în condiţii de siguranţă, dau asigurări autorităţile judţene.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă