12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialTramvaiul 41 va funcţiona doar pe un singur fir, pe Podul Grant

Tramvaiul 41 va funcţiona doar pe un singur fir, pe Podul Grant

Primarul general, Gabriela Firea, a scris, săptămâna trecută pe Facebook că de la 1 septembrie circulaţia tramvaiului 41 va fi reluată.

Pe Podul Grant se va circula însă pe un singur fir, iar timpii de aşteptare vor fi mai mari, asta în condiţiile în care tramvaiul era oricum foarte aglomerat.

„Se va circula <<la paletă>>, cum se spune în popor, adică pe un singur fir. Se va circula alternativ. Un tramvai dintr-un sens va trece, iar celălalt va aştepta. Frecvenţa tramvaiului 41 va fi afectată. La frecvenţa care a circulat tramvaiul 41 nu se mai poate ajunge pe un singur fir. Dar oricum, este mai bine decât cu liniile navetă, care oricum vor rămâne şi ele pe traseu”, a declarat, pentru Mediafax, Andrei Creci, director al Societăţii de Transport Bucureşti.

Acesta a mai precizat pentru că suplimentar se va înfiinţa şi linia navetă 643, cu cinci autobuze, care va funcţiona între bucla Ghencea şi Cora Lujerului.

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost suspendată, din 29 iunie până pe 1 septembrie, pentru efectuarea lucrărilor la Podul Ciurel, Podul Grant şi staţia de metrou din Drumul Taberei.

Zeci de autobuze au fost introduse în circulaţie pentru călătorii acelei linii.

În ceea ce priveşte fluxul de călători deservit de linia 41, traseul acestei linii este acoperit de 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de peste 7.000 călători/h/sens.

Podul Grant din Capitală a intrat în reparaţii capitale în această vară, iar lucrările vor dura 24 de luni, cu o investiţie de aproximativ 11 milioane de euro.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă