20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialTrupul unui copil, adus la țărm de valuri pe o plajă din...

Trupul unui copil, adus la țărm de valuri pe o plajă din Constanța

UPDATE 22.18 Medicii de la Ambulanță au declarat decesul copilului.

Martorii au sunat imediat la 112, iar echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au ajuns la fața locului. Medicii au început imediat procedurile de resuscitare, chiar pe țărm, proceduri care se efectuează chiar în momentul redactării acestei știri.

Polițiștii spun că este vorba despre un băiat de7 ani, din comuna Dobromir, județul Constanța. Acesta era pe plajă însoțit de sora sa.

 De la începutul sezonului estival, trei persoane și-au pierdut viața, înecate în Marea Neagră, pe litoralul românesc.

O a patra este dată dispărută de duminică și este căutată de zeci de scafandri. Este vorba despre un copil de 14 ani, din Tulcea, care a intrat în apă în zona plajei din Corbu și nu a mai ieșit. Copilul a fost părăsit de mamă la naștere, chiar în spital, și locuia de puțin timp la un asistent maternal profesionist din localitatea Corbu. 25 de scafandri l-au căutat, în zadar, azi, până la ora 20.10, când operațiunea s-a oprit din cauza vizibilității scăzute.

 

 

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă