23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialTulcea: Tabăra din oraşul Sulina va fi ocupată 100% în sezonul estival

Tulcea: Tabăra din oraşul Sulina va fi ocupată 100% în sezonul estival

La fel ca tabăra din oraşul Babadag, complexul de agrement din Sulina s-a deschis luna aceasta, iar gradul de ocupare actual este de circa 30%, în contextul în care cursurile şcolare nu au încetat.

“În perioada 26 iunie-28 august, tabăra din oraşul Sulina va găzdui evenimentele organizate în cadrul Programului Arc, iar numărul participanţilor va fi mai mare decât cel din anii trecuţi. Am început deja să refuzăm cereri de rezervare pentru tabăra din Sulina”, a precizat directorul Urlih.

Pentru deschiderea complexului din Sulina, DJTS a efectuat în acest an lucrări de amenajare în valoare de aproximativ 100.000 de lei, suma provenind din veniturile proprii ale instituţiei.

“Tabăra va fi deschisă cât timp ne va permite vremea. La finele programului Arc, ca o noutate pentru programul nostru de activitate, tabăra din Sulina va găzdui tabere sociale şi pentru persoanele cu deficienţe, finanţate de Ministerul Tineretului şi Sportului”, a menţionat directorul DJTS.

În ceea ce priveşte tabăra din oraşul Babadag, directorul Liviu Urlih şi-a exprimat speranţa ca anul acesta gradul de ocupare să fie de 30%.

“Anul trecut, am avut un grad de ocupare de 10%. A fost primul an de la redeschidere şi puţină lume a ştiut că este din nou accesibilă”, a mai spus directorul Urlih.

Construită în perioada 1970-1980, tabăra din oraşul Sulina are o capacitate totală de 220 de locuri, iar tariful pentru cazare este de 80 de lei pe noapte, cu trei mese incluse, potrivit sursei.

Construită în anii 1990, tabăra din oraşul Babadag are o capacitate de 50 de locuri, iar tariful de cazare este de 35 de lei pe noapte, aici neexistând condiţii de masă.

Programul ‘ARC’ este finanţat şi organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sporturilor, beneficiind de sprijin logistic din partea Ministerului Afacerilor Externe şi al Ministerului Turismului, fiind parte integrantă a programului de guvernare, precum şi a Strategiei pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020.

Acest program constă în organizarea de tabere pentru tinerii din comunităţile româneşti din străinătate şi are ca obiective conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală română şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească, facilitarea relaţiilor dintre comunităţile de români de peste graniţă, a accesului la valorile patrimoniului cultural românesc, precum şi promovarea imaginii României şi a românilor.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă