12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialUn deținut și-a ucis colegul de celulă. Ambii erau închiși în regim...

Un deținut și-a ucis colegul de celulă. Ambii erau închiși în regim de maximă siguranță

“Miercuri, în jurul orelor 05,30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, pe fondul unei altercaţii spontane între două persoane private de libertate clasificate în regim de maximă siguranţă, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea. Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere, conflictul spontan şi decesul deţinutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri”, a anunțat un comunicat de presă difuzat, miercuri, de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit acestui comunicat, angajații Penitenciarului Giurgiu au solicitat imediat sprijinul unui echipaj SMURD, dar personalul medical ajuns la locul incidentului a constatat decesul deținutului care fusese lovit.

“Deţinutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliţiei Municipiului Giurgiu, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a familiei persoanei decedate”, a precizat comunicatul ANP.

Conducerea Penitenciarului Giurgiu a deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară faţă de deţinutul presupus a fi agresor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă