23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialUn fenomen extrem de ciudat în România: a nins cu zăpadă portocalie

Un fenomen extrem de ciudat în România: a nins cu zăpadă portocalie

Gălăţenii dau vina pe poluare provocată de combinatul siderurgic, dar specialiştii spun că este vorba despre un fenomen foarte rar, provocat de un nor de praf saharian.

„Eu cred că este ceva de la combinat. Zăpada de pe maşină are culoarea roşiatică, o nuanţă portocalie, seamănă cu resturile combinatului. Poate este ceva de la furnal, nu cred că este nisip din Africa, aşa cum vorbeau alţii”, a spus unul dintre gălăţenii aflaţi pe stradă, transmite Mediafax.

Meterologii susţin însă că nuanţa portocalie a zăpezii este cauzată de un ciclon care se manifestă în nordul Africii şi peste Marea Mediterană. Acesta a răspândit la mari distanţe praful saharian, curenţii aducându-l în special deasupra Turciei şi în zona de nord-vest a Mării Negre.

Fenomenul, foarte rar în România, se produce frecvent în munţii Alpi, vestul şi centrul continentului european fiind în calea curenţilor de aer care vin din Africa.

De altfel, și la Brăila, aflată sub cod portocaliu de ninsoare, din cauza prafului saharian din atmosferă zăpada are o nuanţă portocalie, după cum transmite Radio România Actualități.

Potrivit publicației DeBrăila.ro, zeci de brăileni au postat pe rețelele de socializare fotografii cu zăpada care are o nuanță portocalie. Însă nu este pentru prima dată când în România, odată cu ninsoarea, ajunge nisip din nordul Africii. De asemenea, zăpadă portocalie a fost observată și în Ialomița, potrivit relatărilor localnicilor.

Potrivit ultimelor date de la Administraţia Naţională de Meteorologie, vineri până la ora 15.30 se vor afla sub cod portocaliu de viscol, ninsori abundente şi vizibilitate scăzută municipiul Bucureşti şi judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila, Ialomița, Călăraşi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Teleorman şi Giurgiu.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă