16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialUn grup de tineri a ajuns să dea ora exactă pe Internet...

Un grup de tineri a ajuns să dea ora exactă pe Internet cu o revistă online

Proiectul Pov21 (Point of View of the 21`st century) a luat naștere în 2017, în Bistrița, fiind pe atunci abia o activitate extrașcolară, o modalitate a unui grup de tineri de a-și petrece timpul în mod productiv și de a-și dezvolta creativitatea.

S-a concretizat printr-o revistă online susținută de idei și articole exclusiv de tineri, în condițiile în care cel mai tânăr dintre redactorii săi are doar 15 ani. Adolescenții au fost încurajați încă de la început să spună ce gândesc fără rețineri, dar și ca singura lor limită e cerul.

Nici măcar doi ani nu a durat pentur ca ceea ce a început ca o joacă să se transforme într-un produs media consumat de mii de cititori în fiecare zi. În același timp, proiectul a înglobat zeci de evenimente și emisiuni TV. Tinerii care au pus bazele acestui produs media au acumulat cunoștințe de marketing online, SEO, PR, organizare evenimente sau strângere de fonduri. 

Încetul cu încetul, comunitatea Pov21 s-a extins, având colaboratori și în Argeș, București, Cluj, Constanța, Galați, Hunedoara, Maramureș, Republica Moldova sau Suceava.

Între subiectele abordate de redactorii revistei se numără cele din sfera psihologiei, experiențe de viață, relații, literatură, călătorii, sport sau dezvoltare personală. Nu au lăsat să lipsească nici partea de eveniment, dar nici interviurile și reportajele.

2020 a fost anul care a confirmat eforturile și progresul tinerilor săi redactori: Revista Pov21 trecea de pragul psihologic de 100.000 de vizitatori unici pe lună. Chiar la mijlocul primei luni din 2020 (13 ianuarie 2020), au atins recordul de 15.033 de vizitatori unici într-o zi.

Succesul i-a împins să treacă granițele țării noastre și să se extindă internațional prin Pov21.com. Publicația online devenită deja internațională a început să publice articole în limbile engleză, franceză și chiar spaniolă. Ce îi diferențiază pe tinerii redactori de alții? Ei bine, tocmai viziunea fresh asupra lucrurilor și faptul că nu sunt îngrădiți de nimic.

Proiectul media nu a întârziat să atragă chiar și atenția investitorilor cu experiență în mediul online, iar din prima lună a acestui an este susținut și de startup-ul UB Global Media. Acesta oferă promovare la nivel global pentru peste 3.200 de site-uri de prestigiu. În portofoliul său se regăsesc site-uri din cele mai diverse domenii de activitate, din peste 20 de țări.

Emilian, un tânăr de 18 ani, a reușit să își dea seama ce vrea de la viață cu ajutor din partea echipei POV21. Deși, la început și-a dorit o carieră în medicină, în mare parte din cauza presiunii sociale, în urma organizării evenimentelor și asigurarea comunicării cu diferiți sponsori, și-a dat seama că este foarte creativ și că se pricepe mult mai bine la ccomunicare.

Andreea, în vârstă de 19 ani, studentă la în Cluj-Napoca la Facultatea de Jurnalism din cadrul UBB, nu doar că a obținut un job care nu i-ar fi fost accesibil decât după absolvire, prin intermediul POV21, dar acest proiect a ajutat-o să renunțe și la timiditate, și la frica de a vorbi în public.

Alătură-te echipei POV21

Dacă ești o persoană curioasă, îți place să fii mereu informată și îți dorești să evoluezi într-un cadru spontan, cu tineri dedicați, ne poți contacta prin intermediu site-ului revistei, pentru a face parte din echipa noastră, care te va primi întotdeauna cu brațele deschise.

Vei avea oportunitatea să-ți dezvolți abilități noi din zona: scriere creativă, PR, SEO, marketing online, social-media, management organizațional și organizare de evenimente. Te așteptăm în echipa POV21!

 

 

 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă