10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialVeteRUN: La cursă vor participa şi sportivi ai CSM Bucureşti

VeteRUN: La cursă vor participa şi sportivi ai CSM Bucureşti

“La startul cursei se vor alinia şi câteva sute de sportivi de toate vârstele legitimaţi la CSM Bucureşti. Prezenţa acestora la “VeteRUN 2018″, aşa cum a fost botezată cursa aflată la cea de-a treia ediţie, se înscrie în dorinţa noastră permanentă de a promova sportul, alergarea, modul sănătos de viaţă şi, nu în ultimul rând, legat de acest eveniment, pentru a ne arăta respectul faţă de înaintaşii noştri”, au informat organizatorii prin intermediul unui comunicat.

Crosul, care va avea startul duminică, la ora 10,00, se va desfăşura pe traseul: Piaţa Presei Libere, şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, şoseaua Kiseleff, Piaţa Presei Libere.

“Ediţia a III-a a ‘VeteRUN’ are loc în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României. Pentru noi, foşti şi actuali sportivi, ambasadori ai mişcării, susţinători ai unui mod de viaţă sănătos, această cursă reprezintă un nou prilej de a promova sportul, alergarea, care reprezintă în primul rând cel mai bun remediu împotriva stresului cotidian. Pentru că vrem ca marea noastră familie, a Bucureştiului, să aibă viitor”, a declarat directorul-general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, Gabriela Szabo.

Primăria Capitalei şi CSM Bucureşti îi invită pe toţi amatorii de mişcare să participe la cursă. Detalii privind regulamentul crosului, modalitatea de înscriere, premiile acordate, precum şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul http://veterun.armataromaniei.ro.

Conform site-ului, în perioada 2-5 mai, între orele 12,00 – 20,00, se pot face înscrieri la Palatul Cercului Militar Naţional, str. Constantin Mille nr. 1, iar pe data de 6 mai, între orele 7,30 – 9,00, la intrarea în Parcul Herăstrău – Pavilionul H.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă