11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialVIDEO Argeş: Sindicaliştii din învăţământ au pichetat sediul Prefecturii

VIDEO Argeş: Sindicaliştii din învăţământ au pichetat sediul Prefecturii

Participanţii la protest spun că sunt îngrijoraţi de faptul că sunt profesori ale căror contribuţii sociale nu au fost achitate după intrarea în vigoare a acestui act normativ şi se teme că în vară nu îşi vor încasa salariile.

Profesori şi personal auxiliar din învăţământ din judeţul Argeş au participat luni, la o acţiune de protest în faţa Prefecturii Argeş, reclamând “economiile” pe care autorităţile vor să le facă şi acuzând efectele legii salarizării unitare.

Protestatarii spun că, în urma aplicării acestei legi, unii angajaţi din sistemul de educaţie şi pierdut o parte din venituri şi că există discriminări între angajaţi care prestează acelaşi tip de activitate.

În plus, angajaţii din învăţământ sunt nemulţumiţi de faptul că s-a ajuns în situaţia în care unii profesori au aflat că nu li s-au plătit contribuţiile sociale după trecerea acestora din sarcina angajatorului în cea a angajatului şi se tem că, în aceste condiţii, nu vor primi salariile pentru lunile de vară.

Protestul la care au participat aproximativ două sute de persoane a fost unul autorizat şi s-a încheiat fără incidente.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă