10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO Drama din spatele evadării lui Onorel, cel care a pus peste...

VIDEO Drama din spatele evadării lui Onorel, cel care a pus peste 150 de poliţişti în mișcare

Onorel Lupu, evadatul care a pus în mişcare peste 150 de poliţişti din Prahova, Sibiu şi Bucureşti, a fost prins vineri, 15 mai, de către localnicii din satul Izeşti, comuna Bălteşti.

Bărbatul are la activ cinci tentative de suicid, iar singura lui dorinţă era să fie alături de băiatul mort, el căuta deja de zile întregi otravă prin gospodăriile localnicilor. Drama din spatele ”Haiducului”, aşa cum a fost poreclit de poliţiştii care l-au căutat zile la rând prin pădurile din Păcureţi, i-a impresionat pe anchetatorii care au reuşit să stea de vorbă cu el, imediat după ce a fost capturat. A trăit de la şase ani în pădure când el şi sora sa au rămas orfani. Mama lor, alcoolică, s-a stins, iar tatăl a vândut gospodăria şi a dispărut. Fura de foame. Când rămânea fără mâncare, se hrănea cu ce-i oferea natura, frunze de măcriş, de gutui, arţar şi fructe, atunci când era sezonul lor.

A dormit pe mormântul copilului în prima noapte de libertate. A avut o relaţie cu o tânără din sat și în 2017, Onorel a devenise tatăl unui băieţel care însă a murit până să împlinească doi ani. Copilul, Cătălin Ionuţ, s-a stins în martie 2018 şi este înmormântat la marginea satului Măgura din comuna Şoimari. Acesta este şi motivul evadării. Deşi mai avea puţin până la liberarea legală, doar câteva luni, Onorel a evadat pentru a fi alături de băiatul său. A fugit din închisoare, undeva în apropierea DN1, la ieşirea din Ploieşti spre Câmpina şi a mers pe jos, prin păduri, până în Păcureţi. Direct la crucea copilului s-a oprit şi tot acolo a şi dormit, direct pe mormânt. Cât timp a fost liber, nu era noapte fără să ajungă la cimitirul din Măgura. Poliţiştii care erau pe urmele lui nu au ştiut asta de la început.

Bărbatul știa că oamenii au prin poduri otravă pentru şoareci și avea de gând să le înghită imediat ce-ar fi ajuns la mormântul copilului său: ”Aici m-aţi fi găsit mort”, le-a mărturisit Onorel anchetatorilor. N-a mai apucat, fiind prins de către oamenii din sat, sătui de prezenţa sutelor de poliţişti.

Abia când i-au făcut profilul psihologic, polițiștii şi-au dat seama care era traseul lui Onorel. A fost o mişcare de forţe impresionantă. Poliţiştii ştiau că Onorel nu este violent, dar se temeau de reacţia oamenilor care deja intraseră în panică şi ameninţau că, dacă îl vor prinde în curte, nu vor sta prea mult la discuţii. Bărbatul va fi dus la Penitenciarul-Spital Jilava, din punct de vedere legal, Onorel este acuzat acum de evadare, o faptă penală care îi va mai spori pedeapsa cu câţiva ani.

 

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă