9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO Hristos a înviat! Românii au luat lumină în noaptea de Înviere

VIDEO Hristos a înviat! Românii au luat lumină în noaptea de Înviere

La Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei din București, slujba de Înviere a fost oficiată de Înalt Prea Fericitul Patriarh Daniel. Slujbe au avut loc în toată țara, de la marile orașe până la cel mai izolat cătun.

Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Învierea este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Învierea Domnului este celebrată duminică de creștinii ortodocşi, la o săptămână după catolici, protestanți și anglicani.

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, adică timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul “Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”.

Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la petrecerile ce se organizau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.

Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. “Oul pascal“ reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: “Hristos a înviat!“. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.

De Paşte, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Oamenii îşi pun haine noi, de culori deschise şi pregătesc bucate tradiţionale – pască, ouă vopsite, cozonac, drob şi miel.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă