UPDATE. Tribunalul Constanța a aprobat un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pe numele tânărului de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de omor.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, principalul suspect în cazul omorului, de sâmbătă, din Vama Veche, este unul dintre cei patru tineri audiaţi, un constănţean în vârstă de 17 ani, care a fost găsit într-un tren, în Costineşti, alături de alţi trei prieteni, un băiat şi două fete.
Din investigațiile și cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, a reieșit faptul că persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de omor este un tânăr, de 17 ani, față de care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanța.
În cursul zilei de duminică persoana în cauză urmează sa fie prezentată Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.
Victima se numește Gabriel Stănilă, este născută în loc Tecuci, județul Galați, și avea domiciliul în Siliștea, județul Buzău.