13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialVioleta Alexandru a ajuns la o fermă de sparanghel în Germania

Violeta Alexandru a ajuns la o fermă de sparanghel în Germania

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vizitează câteva ferme de sparanghel din landul german Brandenburg și poartă discuții cu reprezentanții Uniunii Fermierilor Germani, anunță un comunicat al Ministerului Muncii din România.

Discuțiile se referă la principalele probleme cu care se confruntă cetățenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, din punctul de vedere al legislației muncii și al condițiilor contractuale.

Vizita ministrului Violeta Alexandru se defășoară de-a lungul zilelor de luni și de marți.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă