11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSemnal de alarmă: Manualul unic ne întoarce la memorare și toceală. Mai...

Semnal de alarmă: Manualul unic ne întoarce la memorare și toceală. Mai este folosit în timpul războaielor, în regimul comuniste și în lumea a treia

Reprezentanții editurilor au condamnat intenția guvernului de a introduce manualul unic considerând că măsura ne va întoarce spre un învățământ bazat pe dictare și memorare.

“Ceea ce doresc e să avem manualul tip, fixat… Am auzit că suntem împotriva culturii dacă manualele se tipăresc la o singură editură, eventual a statului. Nu spune nimeni că jumătate din nebunia ultimilor ani, cu manualele care ne uitam la ele pe când nu erau, vorba poetului naţional, toată problema sau jumătate e generată de acel război al editurilor. Le declarăm de importanţă naţională strategică, că sunt cărţile de pe care învaţă copii noştri şi le facem la Monitorul Oficial”, a declarat premierul Mihai Tudose.



Guvernul împotriva diversității

Aceste declarații au determinat reacția reprezentanților editurilor și profesorilor care au organizat o conferință de presă în care au demontat inițiativa guvernamentală.  Președintele Uniunii Editorilor din România, Cristian Greșanu, a arătat că piața manualelor este una dinamică, complex structurată, iar timpul de lucru pentru elaborarea manualelor este de numai trei sau patru luni, întârzierile datorându-se Ministerului de Educației.

Acuzațiile guvernului potrivit cărora contestațiile din procedura de alegere a manualelor sunt responsabile de lipsa manualelor școlare a fost demontată de Cristian Greșanu: “Un procent de 80-90% dintre contestații au dat dreptate editorilor. Contestațiile sunt o formulă normală atunci când sunt sesizate nedreptăți. Manualul unic este un manual fosilizat, monocrom, căruia ne opunem. Ne va obliga să privim înapoi, într-un moment în care educația trebuie să însemne deshidere și diversitate .”

Diversiunea lui Pitagora

Profesorul Liviu Papadima a arătat că manualele alternative sunt regula, cel unic  – propus de guvern – fiind excepția. “Manualul unic a fost folosit în trei situații excepționale: de război, de dictatură și în țările din lumea a treia care nu pot asigura resurse educaționale diversificate. România nu se află în niciuna din cele trei situații. Manualul unic a fost introdus în 1948 pentru ca partidul comunist să dețină controlul ideologic. Vom reveni la un învățământ bazat pe memorare și pe toceală”, a declarant Liviu Papadima.  

Profesorul universitar Liviu Ornea a fost tranșant: „Este stupid ca un manual să nu fie îmbunătățit doar pentru că Pitagora nu mai există. Cei care cred că matematica se rezumă la Pitagora trebuie să mai treacă pe la școală. Problema nu este una comercială, ci una culturală”. Tudose spuse că:  “mi se pare o nebunie ca, de exemplu, în fiecare an să rescrii manualul de istorie, de parcă Ștefan cel Mare, în fiecare an, mai face câte ceva, mai câștigă câte o luptă, mai pierde câte ceva, la matematică Pitagora se mai gândește și rescriem manualul”. 

Viață mai lungă manualelor

Florina Rogalski, profesoară la o școală din Capitală, a amintit că manualele alternative au reprezentat o inițiativă a Băncii Mondiale. „Licitațiile sunt organizate foarte târziu. Anul trecut, am avut manuale în luna noiembrie. Nu poți forța 3,5 milioane de elevi din învățământul preuniversitar să învețe după un manual unic. Menirea manualelor alternative este aceea de a se adresa mai multor categorii de elevi. Nu pot să nu mă întreb: cum va putea Monitorul Oficial să tipărirească zeci de milioane de manuale în timp util? Prin intențiile sale, Ministerul Educației ne întoarce la învățământul la grămadă de dinanite de 1989”, a spus profesoara.

Vorbitorii au mai arătat că durata manualelor ar trebui să fie mult mai mare decât în acest moment (minm 4, maxim 8 ani), iar curricula după care se realizează manualele nu ar trebui schimbată cu fiecare numire nouă de ministru al educației. Ar trebui să existe niște criterii mai clare și stricte pentru eligibilitatea manualelor alternative. 

Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă