7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima platformă românească despre cancerul de sân

Prima platformă românească despre cancerul de sân

 

www.canceruldesan.ro este primul site dedicat exclusiv informațiilor detaliate despre boala care în România omoară o femeie la fiecare trei ore. Noua platforma online se adresează atât pacientelor, cât și tuturor celor care doresc să afle mai multe cu privire la prevenirea, diagnosticarea și tratamentul  cancerului de sân, despre ce înseamnă să trăiești cu această boală sau despre felul în care poate fi aceasta gestionată.

În cadrul acestei platforme, cititorii pot găsi peste 70 de articole despre cancerul de sân, recomandate de Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală, Romanian Breast Cancer Group precum și de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România. Articolele îmbină cunoștințe medicale complexe, cu explicații și abordări prietenoase, ușor de înțeles și apropiate de cititor.  De asemenea, pe acest site, vizitatorii vor putea găsi și informații inedite despre această boală, mituri și adevăruri despre cancerul de sân, precum și linkuri utile către resurse educa­ționale, grupuri de suport sau ghiduri pentru pacienți.

„Acest demers este unul foarte util și binevenit.  Avem nevoie de pacienți cât mai bine informați,  care să înțeleagă ce înseamnă această boală. Mai mult, cred că pacientele vor fi bucuroase să găsească, în afara informațiilor medicale, și alte informații cu privire la asociațiile de pacienți și grupurile de suport, precum și detalii legate de campaniile de informare si diagnosticare precoce a acestei maladii“, declară Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

„În ultimii ani s-au făcut progrese enorme în ceea ce privește managementul cancerului de san, iar acum majoritatea femeilor supravieţuiesc acestui diagnostic, dacă boala este descoperita în stadiu incipient. Educarea pacientelor și a publicului larg cu privire la aspecte de prevenție este foarte importantă, însă aceasta ar trebui dublată de introducerea unui program național de screening pentru cancerul de sân“, precizează dr. Dragoș Median, Compartimentul Oncologie Ginecologică, Spitalul Clinic Filantropia București.

Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei și reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societății Europene de Oncologie Medicală. În România, în fiecare oră este diagnosticat, în medie, un caz nou de cancer mamar, iar la fiecare trei ore o femeie moare din cauza acestei boli.    

Periculos

În România sunt depistate anual 9.000 de cazuri de cancer de sân, a doua cauză a mortalității. Mai mult, 66% din românce nu și-au autoexaminat niciodată sânii pentru a descoperi prezența unor noduli, deși medicii recomandă ca această metodă de autocontrol să fie efectuată lunar. Potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Studiul Cancerului, 25 de românce sunt diagnosticate zilnic cu cancer mamar.

Stiaţi că?

… prima înregistrare a unei mastectomii practicată într-un caz de cancer mamar datează de peste 1.500 de ani. Documentele vremii dau ca dată A.D. 548 şi se referă la Theodora, împărăteasa Bizanţului.

… cancerul de sân se numea în trecut şi „boala călugăriţelor“, din cauza numărului mare de călugăriţe afectate de boală. De ce tocmai ele? Pentru că femeile care îşi petrec viaţa în călugărie, ca şi femeile care nu au copii, au un risc mai mare de deces în urma cancerului mamar, ovarian sau uterin, comparativ cu mamele.

… în trecut, excrementele viespilor erau folosite ca tratament pentru cancerul de sân. Un papirus egiptean recomanda un amestec de creier de vacă şi excremente de viespe care se aplica timp de patru zile pe tumorile mamare.

… cancerul mamar este mai răspândit la sânul stâng decât la cel drept, dar nimeni nu ştie exact de ce. Sânul stâng are de 5 – 10% mai multe riscuri de a dezvolta cancer decât sânul drept.

… și bărbaţii pot face cancer de sân, chiar dacă riscul unui bărbat de a dezvolta un cancer mamar pe parcursul vieţii este de aproximativ 1 la 1.000, adică mult mai mic decât al unei femei. Bărbaţii au ţesut mamar, de aceea pot dezvolta cancer mamar.

România este singurul stat european fără un program de screening pentru cancerul mamar.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă